A fost o noapte albă pentru transportatori, dar şi pentru funcţionarii CNAIR şi reprezentanţii Maguay, subcontractată de Vodafone pentru implementarea proiectului TollRo, care au fost asaltaţi de mesajele pline de nemulţumire ale oamenilor care încercau să se conecteze în platformă şi nu reuşeau.
Aplicaţia concepută pentru 2.000 de utilizatori a făcut cu greu faţă zecilor de mii de utilizatori care s-au străduit să se conformeze de la primele minute ale nopţii pentru a-şi onora obligaţiile contractule.
Problemele?
Conturi blocate, încercări de a face conturi noi – dar refuzate pentru că erau făcute cu aceleaşi adrese de email, plăţi efectuate – dar nesemnalate în aplicaţie, trasee nevalidate din cauza softului de rutare sau pentru că anumite puncte de pe traseu au restricţie de tonaj. Câteva exemple date de transportatori: „pe traseul Curtea de Argeş-Nădlac 2 biletul de tranzit dă ruta pe barajul Vidraru. Dacă se introduce punct intermediar Tigveni nu există rută disponibilă”, „niciun traseu nu pleacă din Oneşti, de parcă Oneşti nu e din România”, „Cluj-Huedin pe Garbău”, „Buzău-Brăilă” etc.
Ca să nu mai vorbim de cei care au înregistrat contul pe o adresă de e-mail de gmail sau yahoo, care toată noaptea nu au primit emailul de confirmare pentru a folosi conturile, deoarece – după cum a explicat CNAIR – „în primele ore de la lansare, platforma a trimis un volum foarte mare de e-mailuri într-un timp foarte scurt. Google (Gmail) şi Yahoo au sisteme automate anti-spam care au considerat acest volum drept activitate neobişnuită. Din acest motiv, u limitat temporar mesajele venite de la etoll.ro.”
Şi cum 90% din firmele de transport care fac naţionalul au adrese de e-mail de yahoo sau gmail, este limpede că a fost noapte grea pentru foarte mulţi care, foarte posibil, au fost nevoiţi în final să renunţe la înrolarea în sistem sau să facă cursele astă-noapte riscând amenzi pe care să le conteste ulterior în instanţă. Date fiind condiţiile de pornire şi timpul scurt de conformare, orice contestaţie are toate şansele să fie câştigată în instanţă de transportatori, asta dacă nu cumva ministrul Transporturilor nu va ieşi astăzi cu o declaraţie privind anularea amenzilor emise automat de înregistrările camerelor din 1 octombrie.
În această dimineaţă reprezentanţii asociaţiilor patronale ar trebui să fie primiţi de ministrul Radu Miruţă pentru a face o evaluare a modului în care a mers aplicaţia eToll, reprezentanţii CNAIR anunţând că instituţia a angajat experţi independenţi pentru a evalua modul de funcţionare a aplicaţiei şi problemele apărute.
Toată industria transporturilor aşteaptă o decizie rezonabilă din partea ministrului Transporturilor, cu atât mai mult cu cât vina pentru insuccesul implementării TollRo nu le aparţine.
Chiar şi în condiţiile anulării amenzilor pentur o perioadă de graţie, echipele de dezvoltare Maguay şi CNAIR trebuie să înceapă o serie de consultări periodice cu reprezentanţii transportatorilor pentru a prelua recomandările de modificare a aplicaţiei.
Sunt deja multe recomandări postate pe diferite pagini de social media sau grupurile de Whatsup ale transportatorilor:
- Cele 65.000 de camioane şi semiremorci înrolate în perioada de pilotare a sistemului nu s-au regăsit în conturile transportatorilor imediat după ora oficială de start a aplicaţiei, aşa cum promiseseră reprezentanţii Vodafone
- Firmele trebuie să îşi administreze flotele dintr-un singur cont de companie, nu se pot face conturi pentru fiecare camion/pentru fiecare device (telefon sau tabletă) disponibil în camion pentru a rula pe parcursul rutei pentru a înregistra kilometrii parcurşi – pe modelul altor sisteme de înregistrare şi plată a taxelor de drum, precum cel din Ungaria
- Facturarea taxei de drum nu se poate face pentru fiecare cursa, pentru fiecare camion, pentru ca altfel o firmă cu 50 de camioane se trezeşte dintr-odată cu câteva sute de facturi pe lună pe care trebuie să le administreze


Plus problemele legate de rută, menţionate anterior.
Radu Miruţă trebuie să realizeze că conformarea la TollRo nu înseamnă doar plata de aproape 8 ori mai mult decât înainte pentru taxa de drum, ci presupune foarte multe alte cheltuieli, în mare parte ocazionate de proasta administrare şi aplicare a sistemului. Dacă era posibilă folosirea unităţilor de bord (OBE), nu era nevoie de a cumpăra un telefon pentru fiecare camion şi nici de a sta la mâna şoferilor pentru a-şi folosi adresa personală şi telefonul personal până se rezolvă, poate, modul de funcţionare a aplicaţiei.
OBE ar fi eliminat şi problema administrării a sute sau mii de facturi (în funcţie de flotă) pentru plata taxei de drum, furnizorii de dispozitive de bord SETRE fiind obişnuiţi să gestioneze astfel de probleme de la sistemele de taxare ale altor ţări sau de la sistemele de gestionare a alimentărilor cu combustibil de la furnizorii de carduri.
Ca să nu mai vorbim de timpul economisit cu înrolarea camioanelor, selectarea rutelor şi efectuarea plăţilor.
Rămâne de văzut ce soluţie găseşte Radu Miruţă pentru a îndrepta lucrurile la o zi de la intrarea în vigoare a unei măsuri absurde, chiar şi în condiţiile în care România abia a depus ultima cerere de finanţare din PNRR, în valoare de 6,4 miliarde de euro, din care suma netă pe care România o poate primi efectiv este, după deducerea prefinanţărilor, de 4,347 miliarde de euro împărţită astfel: 2,58 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile (granturi) şi 1,76 miliarde de euro sprijin sub formă de împrumuturi.



