Operatorii logistici privesc cu ceva mai multa incredere spre lunile care vor urma si chiar se asteapta ca, atunci cand vor trage linie la sfarsitul acestui an, situatia sa arate cu mult mai bine decat in 2009. Chiar daca puterea de cumparare a romanilor este in cadere libera, se pare ca firmele de transport si logistica simt deja in propria activitate ameliorarea economiilor vestice, care atrag dupa ele exporturile din Romania. In acelasi timp, mediul de afaceri de la noi a crescut presiunea asupra autoritatilor, atitudine determinata de investitiile majore realizate in ultimii ani in tara noastra, investitii care, fara masurile potrivite, risca sa fie pierdute.
Kees Cramer, director regional E Van Wijk, crede ca 2010 se va incheia cu rezultate mult mai bune decat anul trecut.
„Am vorbit si cu clientii si nu mai exista panica ce a caracterizat intreg anul trecut. Lichiditati nu prea sunt, dar nu cred ca aceasta tendinta pozitiva din prima jumatate a lui 2010 va inceta. Am vazut o miscare surprinzator de buna in transporturi, care cred ca este legata de Europa de Vest, unde lucrurile au inceput sa se aseze, si unde se declara ca s-a iesit efectiv din criza”, a spus Cramer, care a adaugat ca in Occident deja se simte din nou o lipsa de oameni, iar companiile au reinceput angajarile. Potrivit acestuia, si in Romania situatia se va imbunatati, ca urmare a iesirii din criza a Europei de Vest. Statutul nostru de membru UE si accesul pe toate pietele Uniunii vor aduce schimbarile in bine asteptate cu nerabdare de toate companiile din tara. „Se vad deja rezultate in 2010. Tara asta, in pofida tuturor masurilor luate in ultima vreme de conducere, isi va reveni. S-au introdus foarte multi bani aici si investitiile nu vor fi lasate de izbeliste”, a mai spus Cramer, care este de parere ca mediul de afaceri a invatat o lectie din aceasta criza si exercita o presiune mult mai mare decat inainte asupra clasei politice. „Tara are potential, dar instabilitatea politica pune bete in roate investitiilor”, a mai spus Cramer.
Reprezentantul E Van Wijk a declarat ca, desi preturile de transport au scazut foarte mult in 2009, compania a incercat sa evite compromisurile din acest punct de vedere. „Desi nu am pastrat aceleasi preturi ca inainte de criza, nu am scazut nivelul lor foarte mult, ci am preferat sa incercam sa explicam clientilor ca serviciile de calitate au un anumit pret si, luandu-ne dupa cifrele inregistrate de E Van Wijk anul trecut, cred ca am dovedit acest lucru. Departamentul operational E Van Wijk consta din opt persoane care coordoneaza intreg fluxul de marfa. Am lucrat si la alte companii si stiu foarte bine cati oameni sunt in astfel de departamente si exact cat de productiv este fiecare. Deci conteaza organizarea si eficienta personalului cand vine vorba de cifrele companiei”, a declarat Kees Cramer, care mai spune si ca a fost foarte impresionat de modul de organizare in cadrul firmei E Van Wijk.
Si Pierre Kosc, director general Geodis-Calberson, este de parere ca transporturile si logistica au fost lovite foarte puternic de criza, in urma careia segmentul transporturilor a fost definitiv schimbat, in principal pentru ca exporturile au crescut foarte mult, in timp ce importurile au scazut cam cu acelasi procent. „Foarte multe firme de transport fie au inchis deja, fie au redus numarul de camioane. Pretul acum este insuficient pentru acoperirea cheltuielilor. Sau poate acestea pot fi suportate de firmele cu un singur camion, unde patronul este si sofer, si care nu au niciun fel de cheltuieli operationale”, a spus reprezentantul firmei Geodis-Calberson. Si pe segmentul de logistica, clientii si-au redus foarte mult volumele, din cauza faptului ca si puterea de cumparare a consumatorului final a scazut. Iar daca marii clienti au recurs la diminuarea volumelor, cei mai mici au redus aproape la zero.
Unii operatori se gandesc la cresterea suprafetei de depozitare
Pe partea de logistica, E Van Wijk a avut o evolutie puternica in Bucuresti, unde are in prezent 11.000 m2 de depozitare. Compania mai are un depozit propriu de 6.000 m2 in Cluj si o flota de 140 de camioane, iar pentru Bucuresti si Cluj are si camioane mici pentru livrari in interiorul oraselor. In total, flotele din Olanda si Romania cumulate numara 326 de camioane. Recent, filiala din tara noastra a achizitionat alte 10 vehicule DAF pentru transportul international. Clientii E Van Wijk provin din segmentele FMCG, industrie, produse agricole, echipamente de comunicare, petfood, marfa periculoasa, segment pentru care face atat depozitare, cat si transport. Pentru zona Bucuresti, compania se gandeste deja la contractarea unui nou depozit de 5-6.000 m2, evolutia volumelor fiind suficient de buna incat sa determine managementul sa se gandeasca la cresterea capacitatii de depozitare. „Suntem deja in discutii avansate cu anumiti clienti foarte mari si ne gandim la spatiu suplimentar”, a declarat Cramer. Desi firma a evoluat in ultimii ani in Romania la stadiul de furnizor de servicii logistice in adevaratul sens al cuvantului, activitatea de baza ramane transportul.
„Avem linii de grupaj zilnice intre Olanda, Franta, Spania, Italia, Ungaria, Bulgaria, Germania, Austria si Romania. Aditional, activitatea de logistica devine din ce in ce mai importanta, mai ales aici, in Bucuresti. Ca planuri de viitor, in afara de extinderea pe partea de logistica din Bucuresti, compania se gandeste si la extinderea unui depozit existent in Arad. La castigarea unui client nou, toate investitiile necesare sunt finantate din resursele proprii ale firmei.
„Nu exista la noi discutii daca sunt bani sau nu. Discutiile se poarta mai degraba pe teme de calitate si contracte pe termen lung. Pentru noi, foarte importante sunt parteneriatele cu clientii. Daca acestea nu exista, preferam sa refuzam. Nu putem sa acceptam un client pentru o perioada de patru luni, de incercare. Trebuie sa existe un angajament de ambele parti”, a mai spus Cramer.
Calitatea, nu scaderea preturilor, pastreaza clientii
In perioada de recesiune, Geodis-Calberson a dezvoltat foarte mult si segmentele aerian si maritim, datorita investitiilor realizate de grup la nivel mondial. „Acest lucru ne-a ajutat sa mergem la clienti cu un avantaj in plus si am reusit astfel sa compensam o parte din scaderea pietei”, a mai spus Pierre Kosc.
Clientii Geodis-Calberson provin din domenii variate, de la textile, la retail, materiale de constructii, petfood si produse medicale veterinare, instalatii electrice, automotive s.a. De asemenea, compania realizeaza si distributie la nivel national si antrepozit vamal pentru unele marci de cafea. „Gama noastra de clienti este foarte variata dintr-un motiv simplu: noi, pentru fiecare client in parte, facem un studiu pe tipul de produs si cerintele acestuia. Acesta este punctul nostru forte, faptul ca putem veni cu expertiza exacta in domeniu, chiar daca aceasta nu provine neaparat intotdeauna din Romania, ci de la filialele noastre din alte state”, a declarat Pierre Kosc. Compania mai realizeaza si transport feroviar de componente auto catre Moscova. In ceea ce priveste flota de camioane, Geodis-Calberson a achizitionat acum un an o firma de transport cu 71 de vehicule de 20 t, iar in prezent parcul companiei numara 44 de unitati, restul fiind transferate la filiala din Slovacia. Potrivit reprezentantului companiei, exista deja in plan achizitionarea altor 10 camioane in viitorul apropiat pentru transportul de marfa in Vest. Actuala flota este utilizata pentru transport in Turcia, Franta, Italia, Germania, Spania, Luxemburg, Olanda, in functie de nevoile clientilor. Geodis-Calberson detine o suprafata de depozitare totala de 52.000 m2, langa Bucuresti.
Potrivit directorului general, in prezent volumele de marfa sunt suficiente pentru mentinerea acestei suprafete de depozitare.
„Nu am concediat pe nimeni in aceasta perioada, dar ne-am reorganizat in sensul ca am redistribuit munca, am incercat sa oferim servicii aditionale clientilor”, a declarat Pierre Kosc, care a adaugat si ca firma a reusit, in aceasta perioada, sa obtina clienti noi.
„Eu cred ca am avut noroc, in sensul ca au fost sectoare din industrie inca si mai afectate. De exemplu, vanzarea de produse electrocasnice, care a scazut drastic in recesiune”, a spus directorul Geodis-Calberson. Pierre Kosc a mai declarat ca firma a fost in discutii cu un astfel de client, insa acestea nu s-au finalizat.
Deocamdata, Geodis-Calberson nu se gandeste la investitii in spatii de depozitare noi, insa directorul companiei este de parere ca, datorita clientilor foarte mari pe care ii are, in viitorul apropiat vor fi necesare niste investitii. Acesta a mai declarat ca activitatea pe partea comerciala a fost mai intensa ca oricand. „Pot sa spun ca nu am mai muncit atat de mult ca in aceasta perioada. Am facut oferte, am cautat clienti, ne-am gandit cum sa optimizam activitatea, sa amelioram efectele crizei, sa oferim solutii mai bune clientilor nostri, dar existau doua solutii: ori munceam astfel si ne tineam echipa intreaga, asa cum s-a intamplat, ori concediam din oameni”, a declarat directorul companiei, care considera ca este responsabilitatea managementului sa gaseasca solutii in aceasta perioada.
E Van Wijk are 36 de angajati in Bucuresti, numarul acestora ridicandu-se la 230 in intreaga tara. Compania se concentreaza in principal pe doua piete, cea din Olanda, de unde provine compania, si cea romaneasca. Mai nou, operatorul a intrat si in Ucraina.
„Nu vrem neaparat sa ne extindem in toata zona Balcanilor. Filialele din Olanda si Romania sunt asemanatoare si ca marime, si ca cifre de afaceri. Cea din Olanda este intr-adevar cea mai veche, firma fiind fondata in 1949, dar daca ne uitam la profitabilitate, eficienta, rata de crestere si marime, Romania este la fel de importanta si este prima piata straina pe care compania s-a axat dupa piata originara olandeza”, a mai spus Kees Cramer, care a adaugat ca deocamdata nu exista planuri de patrundere si in alte tari.
In ceea ce priveste relatia cu clientii, Kees Cramer gaseste ca sinceritatea este foarte importanta. „Le spunem foarte clar clientilor ca avem puncte de distributie in Bucuresti si Cluj si linii permanente intre cele doua orase, dar, in acelasi timp, le spunem si ca exista unele zone ale tarii sau ale Europiei pe care nu le acoperim”, a declarat directorul regional E Van Wijk, adaugand ca important este sa se gaseasca o solutie cu clientul, care sa satisfaca nevoia de transport a acestuia.
„Cheia succesului ramane spiritul de echipa, o anumita chimie intre actionariat si management executiv si un management profesionist care sustine initiative noi si ajuta la implementarea acestora”, a mai spus reprezentantul E Van Wijk.