Profitand de reorganizarea de anul acesta a expozitiei de vehicule comerciale RAI Amsterdam – dupa o ultima editie anulata din pricina recesiunii – Hyva, furnizor global de solutii de transport pentru vehicule comerciale si produse pentru industriile din domeniul serviciilor, a adus in prim plan patru inovatii: un mod nou de descarcare a asfaltului, o macara HMF, un sistem nou de montare pentru incarcatoarele cu carlig si un nou sistem de stabilizare pentru macaralele Kennis.
De asemenea, Hyva a prezentat gama de cilindri hidraulici de top din care fac parte si cei mai puternici cilindri telescopici din lume si o gama de produse complementare.
Hyva a expus la RAI 2012 produse de la Hyvalift (incarcatoare cu carlig si incarcatoare cu schip), HyvaCrane (macarale fixe), Kennis (macarale mobile), Hyva Hydraulics (cilindri, rezervoare si sisteme de acoperire) si HMF (macarale). Unele dintre ele se vor putea regasi si la standul Hyva de la IAA Hanovra din toamna aceasta, expuse alaturi de un incarcator cu carlig HyvaLift si macara Hyva, un incarcator cu brate (tip schip) si de macaraua Kennis pe role, cu furca pentru paleti si sistem de prindere pentru caramizi.
Sisteme inovative care ies in intampinarea cerintelor pietei
Hyvalift a propus vizitatorilor RAI 2012 un nou incarcator de 22 t, dezvoltat pentru a corespunde cererii actuale a pietei de a reduce greutatea sistemului, a creste viteza de operare si a reduce orele de montare. De asemenea, Hyvalift a expus incarcatorul telescopic cu schip (NG2014TAXL) de 14 t cu sistem hidraulic automat cu foi. NG2014 XL are brate telescopice care ating lungimi de 1.450 mm, cea mai buna specificatie disponibila in acest moment pe piata, asa cum declara reprezentantii companiei.
Hyva a expus o gama noua de cilindri frontali de inalta presiune, total reproiectata. O alta linie noua de produse a fost reprezentata de gama UMB care completeaza cilindrii clasici KRM si KRA pentru partea inferioara a caroseriei basculabile. In plus, au fost prezentati si alti cilindri cu actionare simpla sau dubla.
Tot la RAI Amsterdam, Hyva a expus o gama completa de rezervoare de ulei sau modele combinate (ulei/combustibil), inclusiv gama noua, inovativa, de rezervoare de ulei montate lateral, situatie in care volumul efectiv creste ca rezultat al nevoii unei zone mai restranse de montare pentru acelasi volum de lucru.
Macarale tot mai sigure si mai performante
HyvaCrane a expus la Amsterdam doua macarale de top, HA33X E2 ETR cu bloc de alimentare de la retea si HC181X E3 cu racitor de lei si lubrificare centrala.
Kennis a propus macaraua mobila R 40/120-4, o solutie compacta unica si inovativa care incorporeaza picioare cu stabilizare complet automatizata. Aceasta macara mobila de 40 tm este echipata cu motor cu trei cilindri si poate atinge maximum 12 m la o capacitate de ridicare de 3.100 kg.