Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Legislatia restrictiva incurajeaza progresul

Introducerea la inceputul lui 2011 a noilor legi referitoare la emisiile provenite de la motoarele diesel ale vehiculelor off-road i-a obligat, chiar si pe producatorii care in ultimii doi ani au tot cautat solutii de reducere a cheltuielilor si investitiilor, la lansarea unui numar mare de masini si utilaje de constructii cu motorizari noi. Insa noua norma Stage IIIB va intra treptat in vigoare pe teritoriul UE, in functie de puterea motorului, in 2011 legile acoperind doar sistemele de actionare de 130-560 kW, specifice unei game largi de echipamente grele utilizate in lucrari de terasamente si constructii civile. Si, chiar daca aceste masini ies pe piata la preturi mai mari decat predecesoarele lor, datorita tehnologiei si componentelor aditionale, ar trebui sa fie cu 5 pana la 15% mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil.

 
Alaturi de vehiculele care corespund noilor norme, anul trecut cercetarile s-au focusat si pe cateva vehicule hibride, majoritatea prototipuri. Au existat insa si producatori care au investit in versiuni complete, in special in sectorul excavatoarelor, unde astfel de masini consuma cu 25% mai putin decat cele traditionale diesel. Si, desi pretul hibrizilor este mai mare, costurile de operare sunt mai scazute, datorita consumului redus de combustibil. Ca atare, tendinta continua de scumpire a combustibilului va duce la un interes din ce in ce mai crescut pentru hibrizii care le ofera proprietarilor posibilitatea de a economisi bani.
Volvo Echipamente de Constructii a lansat anul trecut echipamentele innoite cu motoare conforme normelor Tier 4i/Stage IIIB, care, pe langa nivelul   scazut de emisii, ofera si un nivel crescut al productivitatii si o imbunatatire a consumului de combustibil de pana la 15%.
Acest lucru se datoreaza sistemului inteligent V-ACT (Volvo Advanced Combustion Technology), revolutionar in domeniul tehnologiei combustiei. Ast-fel, Volvo propune un motor cu un sistem final de filtrare extrem de eficient, o solutie care elimina rezervorul de uree, obtinandu-se astfel o economie importanta de spatiu, mai ales in cazul unui utilaj de dimensiuni medii sau mici.
In plus, sistemul de filtrare V-ACT garanteaza 4.500 de ore de functionare inainte ca filtrul final sa fie schimbat.
Ca principiu de functionare, filtrul este montat intr-o incinta speciala de ardere, care asigura curatarea lui atunci cand se infunda. Aici se genereaza, cu ajutorul unui jet de combustibil, o temperatura inalta de ardere care va face ca toate particulele ramase in urma actiunii de filtrare sa fie distruse.
In functie de modul de lucru, computerul central va decide cand porneste sistemul de curatare a filtrului, combustibilul pentru procesul de ardere fiind luat direct din rezervorul de motorina al masinii, dar cu ajutorul unei pompe separate.
Cea mai mare economie de combustibil (15%) se inregistreaza la incarcatoarele frontale pe roti Volvo L250G, de 35 t. De asemenea, incarcatorul L180G High-Lift, destinat manipularii bustenilor, inregistreaza un consum la fel de redus, fiind insa ajutat de sistemul de control al vitezei OptiShift. Apoi, excavatoarele EC250D si EC300D, pe senile, asigura un consum cuprins intre 13 si 15%, oferind in acelasi timp cinci moduri de lucru, inclusiv un mod ECO.
Cummins a propus anul trecut la Salonul International de Echipamente Terasiere si de constructii de la Verona (SAMOTER) cea mai noua generatie de motoare Stage IIIB/Tier 4 Interim. Expuse in premiera in Italia, aceste produse cu capacitati cuprinse intre 3,3 si 15 l acopera un spectru larg de puteri, de la 56 la 447 kW (75-600 CP).
Motoarele Cummins Stage IIIB/Tier 4 Interim ofera un „Avantaj Clar” (Clear Advantage) operatorilor: pe langa nivelurile reduse de emisii, vin si cu un consum mai bun de combustibil, dar si cu un raspuns mai bun al motorului decat cel al predecesorului de succes, Stage IIIB/Tier 3.
Cummins a propus si motorul Stage IIIB/Tier 4 Interim QSB 3,3, care vine cu o crestere a puterii la un nou record, de 90 kW (120 CP). Curba de putere imbunatatita se va adauga performantelor premium asociate motorului de 3,3 l cu 4 cilindri, permitand astfel o productivitate crescuta a echipamentului compact.
Obtinerea unei puteri mai mari a fost posibila datorita unei combustii mai eficiente, realizate de simplitatea post-tratare a catalizatorului compact Cummins, dezvoltat special pentru a corespunde standardului Stage III/Tier4 Interim, care va intra in vigoare la 1 ianuarie 2012 pentru gama de puteri cuprinsa intre 56 si 129 kW (75-173 CP).
Sistemul de ridicare Panoramic P 41,7, in versiunea hibrida, propus de Merlo, a largit anul trecut gama produselor companiei, prin utilizarea motoarelor electrice si diesel pe sistemele hidraulice ale echipamentelor de ridicat, cu posibilitatea de a fi operate impreuna sau separat, in functie de diferitele conditii de uz.
Noul sistem hibrid poate fi utilizat in conditii simple sau mixte, pentru a obtine o reducere a consumului de combustibil.
In plus, cand se utilizeaza motorul electric se obtine si o eliminare a zgomotelor si a emisiilor poluante.
Scai, reprezentand Hitachi in Italia, a prezentat la Samoter, in avanpremiera mondiala, primul mini excavator electric, Vol-terra, o unitate electrica de 2.200 kg ce promite zero emisii de gaze si zgomot redus, fiind astfel ideala pentru lucrul in conditii unde respectul pentru mediul inconjurator este vital.
Acest tip de utilaj de mare performanta ofera si avantajul unui numar mic, chiar spre zero, al lucrarilor de intretinere sau al schimbului de filtre sau de ulei.
JCB, cu motorul JCB Ecomax, a obtinut anul trecut „Premiul Diesel 2011”, fiind considerat cel mai avansat si mai inovator motor, din punct de vedere tehnic. Varful de gama, Ecomax 4.8, datorita ultimei generatii de common-rail de 2.000 bar si geometriei variabile a turbinei, optimizeaza consumul si asigura un cuplu excelent chiar si la turatii mici. La sfarsitul anului trecut, JCB anunta demararea unui nou proiect, in valoare de 48 de milioane de dolari, ce vizeaza dezvoltarea motorizarilor conform normelor Tier 4, generand astfel, pe termen lung, circa 350 de locuri de munca in fabricile proprii din Anglia, de la Midland si Wales.
Cercetarile din cadrul proiectului vor avea loc la JCB Power Systems din Foston, Derbyshire, unde se produce motorul JCB Dieselmax.
Noua gama de motoare dezvoltata in cadrul acestui proiect va fi instalata prioritar pe produsele proprii JCB, insa va putea fi vanduta si catre terti. Innoirile produselor vor genera imediat circa 50 de noi locuri de munca in domeniul ingineriei in cadrul JCB Power Systems, pe baza unor recrutari ce sunt deja in curs de desfasurare.
Apoi, in momentul in care motorul va intra in productie, alte 300 de locuri de munca vor fi generate in fabricile JCB din Staffordshire, Derbyshire si Wrexham, in perioada 2016-2021, reprezentantii JCB anticipand ca noul produs va aduce, in aceeasi perioada, „o crestere substantiala a vanzarilor”. Proiectul este preconizat sa inceapa imediat ce compania va incasa sapte milioane de dolari alocati noii initiative din Fondurile Guvernamentale de Dezvoltare Regionala.      

Articole similare