2010 a stat, fara indoiala, sub semnul crizei in transportul turistic. Ca atare, anul trecut am vazut la rampa multe modele „eficiente” chiar si de la producatorii recunoscuti pentru produse de lux. Un astfel de vehicul „eficient” este si Setra S 415 H, cu podea ridicata, care poate fi folosit pe timpul saptamanii pentru cursele regulate interurbane, iar pe week-end, pentru excursii pe distante mai scurte, pentru care compartimentul de bagaje de 6,7 m3 este mai mult decat suficient. De rentabilitatea acestui model ne-am convins si noi in urma unui test drive organizat in Romania, pe traseul Sibiu-Fagaras-Brasov-Bran-Bucuresti si retur pe Valea Oltului pana la Sibiu (circa 700 km), la mijlocul lui noiembrie.
Consumul inregistrat cu noul motor Mercedes-Benz OM 457 hLA, care dezvolta o putere maxima de 354 CP si un cuplu maxim de 1.600 Nm, a fost, de asemenea, foarte economic: 21,5 l/100 km. Autobuzul a fost incarcat la capacitate cu manechine din plastic umplute cu apa, dispuse pe scaune, iar incarcatura din cala de bagaje a fost reprezentata tot cateva bidoane cu apa, pentru o distributie a greutatii cat mai aproape de realitate.
Setra a organizat in 2010 o serie de evenimente menite sa evidentieze adaptabilitatea produselor sale la noile conditii dificile ale pietei; dupa echiparea ComfortClass cu pereti tip fagure pentru reducerea greutatii proprii si cresterea rezistentei (test publicat in Tranzit-iunie 2010), prezentarea Setra TopClass 411 HD, cu o lungime de numai 10,6 m (august 2010), si lansarea unei noi generatii de scaune construite in-house, imediat dupa IAA Hanovra a venit randul Setra S 415 H.
Modelul face parte din seria MultiClass 400, care include noua autobuze, printre care o versiune cu podea coborata – NF, clasicul intercity – UL si H – versiunea cu podea ridicata, disponibila in cinci lungimi.
21,5 l/100 km, consum de midibuz
Un S 415 H am primit si noi din Germania, gata pregatit pentru test. Cu doar cateva mii de kilometri la bord, autobuzul cu doua axe abia isi facuse rodajul, iar motorul de 12 l, cu sase cilindri in linie (OM 457 hLA), a mers ca uns, inregistrand un consum mediu de 21,5 l/100 km pe un traseu destul de greu (Sibiu-Fagaras-Brasov-Bran-Bucuresti si retur pe Valea Oltului pana la Sibiu (circa 700 km), care a combinat portiuni de drum de munte si sosele inguste si aglomerate in orase, cu drumuri regionale si autostrada.
Consumul cel mai mic a fost inregistrat pe autostrada Pitesti-Bucuresti (17,3 l/100 km), in timp ce pe portiunea Fagaras-Brasov-Bran-Pitesti s-a ajuns la 23,3 l/100 km, atat ca urmare a drumurilor sinuoase de pe Rucar-Bran, adeseori in rampa, cat si mersului in coloana obisnuit duminica seara de la Campulung pana la iesirea pe autostrada Pitesti-Bucuresti.
Returul de la Bucuresti la Sibiu, pe Valea Oltului de aceasta data, a permis inregistrarea aceluiasi consum care a iesit ca medie si pe intregul parcurs – 21,8 l/100 km – si datorita traficului destul de lejer de luni dimineata de pe Valea Oltului.
Autocarul a fost incarcat la capacitate (18 t), toate randurile de scaune fiind „umplute” cu manechine speciale din plastic, pline cu apa, fiecare cantarind 80 kg. De asemenea, in cala de bagaje, cateva bidoane cu apa au simulat incarcatura obisnuita.
Exterior de intercity…
S415H cu podea ridicata este disponibil in versiune cu doua axe si 12 m lungime. Dispunerea podelei la aproximativ 1.040 mm deasupra soselei permite configurarea vehiculului cu un compartiment de bagaje destul de incapator, cu volum de pana la 6,7 m3, apropiat de „colegul” sau din gama superioara, Setra GT, dar la un pret mai atractiv.
Partea frontala este taiata drept, aspectul patratos indicand aplicatia principala pentru care a fost conceput: transportul regulat de persoane in trafic interurban sau rural. La fel, postul soferului este simplu, insa functional, ca la majoritatea modelelor intercity.
Ca orice model de linie, in partea din fata sus este disponibil un afisaj electronic pentru mentionarea destinatiei.
Culoarea rosie („pomodori”) ii ofera un aspect indraznet, pus in valoare si de lampile de gabarit pe LED si farurile Litronic. Doua LED-uri ilumineaza si numarul de inmatriculare. Oglinzile si capacele rotilor sunt vopsite in culoarea caroseriei, ca de altfel si carcasa aparatului de aer conditionat, pentru o eleganta sporita.
Cu 51 de locuri, autobuzul ofera o capacitate mare de transport, scaune confortabile si o greutate proprie de 12.800 kg, la care se adauga cei 340 l din rezervorul de combustibil, respectiv 40 l de AdBlue.
… interior de autocar
Perceptia de autobuz de linie, cu parbrizul aproape vertical, este schimbata odata urcat la bord, gratie interiorului elegant aranjat, cu 46 de scaune „Travel” cu spatar ajustabil si cinci scaune de tip „Tourist” in spate.
Acoperite cu tapiterie din poliester in nuante gri-maro, cu tetiere din piele rosie, scaunele ofera manere de prindere si suport pentru picioare, precum si posibilitatea montarii centurilor de siguranta (cu prindere in doua puncte) pe suportul de plastic al scaunului, in afara tapiteriei, pentru a nu-i deranja pe pasageri. De asemenea, la compartimentul de bagaje de deasupra scaunelor se adauga si plasele disponibile la fiecare loc.
Iluminarea interioara este functionala – cu lampi individuale de citit – si discreta in acelasi timp – lumina de culoar fiind asigurata de lampi dispuse intre plafon si compartimentele de bagaje, astfel incat sa nu deranjeze calatorii pe timpul noptii.
Pasagerii beneficiaza de sistem de semnalizare la interior cu sase butoane „stop”. O cutie multimedia, dispusa deasupra locului pentru sofer, indica ora, temperatura si daca butonul „stop” a fost actionat sau nu de vreunul dintre pasageri.
Sistemul de climatizare asigura incalzirea salonului pentru calatori si spatiul destinat soferului si ghidului prin intermediul radiatoarelor-convector, iar racirea este facuta de un aparat de aer conditionat de 32 kW, montat pe acoperis, care asigura temperatura optima atat pentru postul soferului, cat si pentru salonul pasagerilor. La mentinerea unei temperaturi optime la interior contribuie si geamurile laterale duble, care izoleaza mai bine termic si fonic, evitand in acelasi timp aburirea.
O tinuta de drum excelenta
Autobuzul este echipat cu motor OM 457 hLA, care dezvolta 354 CP si un cuplu maxim de 1.600 Nm, oferit in combinatie cu o cutie de viteze GO190 manuala cu sase trepte, cu retarder VR 115. Motorul cu sase cilindri in linie indeplineste standardele EEV fara a avea nevoie de filtru de particule, gratie unor modificari aduse arhitecturii motorului.
Rezultatul este remarcabil in planul emisiilor si al elasticitatii motorului, care poate rula confortabil la 500-1.000 rpm, fara a fi nevoie sa schimbi treapta de viteza. Daca in trecut rularea cu motorul subturat producea vibratii si zgomote greu de suportat, fara a mai vorbi de teama ca autobuzul s-ar fi putut opri in situatii dificile, cum ar fi mersul in rampa, de exemplu, optimizarile aduse motoarelor Daimler permit inregistrarea unor consumuri foarte economice, in conditiile in care motorul este mentinut la o gama de turatii sub 1.500 rpm, uneori chiar sub 900 rpm.
Plaja larga de turatii la care motorul ofera cuplu maxim explica, in mare parte, si consumul redus pe care l-am obtinut la testul efectuat pe drumurile din Romania, consum evidentiat in urma masuratorilor cu un dispozitiv profesional produs de VDO Siemens.
Pe langa consumul economic, rularea la turatii foarte coborate contribuie si la reducerea uzurii motorului si cutiei de viteze, prin scaderea numarului de schimbari ale treptelor.
La tinuta de drum sigura contribuie si sistemul de franare puternic, pe aer comprimat. Cele doua axe sunt echipate cu frane disc Knorr SN 700. Manevrele riscante sau conditiile de trafic nefavorabil sunt „salvate” de sistemele EBS, ESP si de asistenta la franare (BA).
Chiar daca nu dispune de Hill Start Aid, autobuzul porneste lin de pe loc, in treapta intai, fara nicio pedala actionata, fiind necesara numai eliberarea ambreiajului pentru ca autobuzul sa inainteze si sa prinda viteza. La oprirea/plecarea din statie, soferul actioneaza sistemul de ridicare/coborare, pentru obtinerea unei tinute de drum stabile si pentru a facilita coborarea urcarea/pasagerilor.
Combinatia dintre echiparile pentru transportul intercity (printre care si bara de sustinere care margineste compartimentul de bagaje de deasupra scaunelor), confortul oferit la interior si tinuta de drum stabila si sigura ofera S 415 H avantaje importante in alegerea sa de catre operatorii de transport foarte atenti la costuri. Autobuzul poate fi utilizat pe cursele intercity regulate de luni pana vineri, iar in week-end poate fi folosit pentru servicii turistice pe distante scurte, asigurand proprietarului o amortizare rapida a investitiei, fara a mai pune la socoteala costurile reduse de exploatare.