Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Fondurile europene „asteapta“ proiecte viabile

Exista doua categorii de programe ce pot fi accesate pentru obtinerea de fonduri europene: unele gestionate in statele membre – in cazul nostru, Romania – iar altele gestionate direct de Comisia Europeana. Pentru transporturi, in tara noastra exista un program operational sectorial numit „Transport“, gestionat de Ministerul Transporturilor, care prezinta principalele obiective si axe prioritare si pentru care sunt alocate cinci miliarde de euro, bani europeni.

Intre categoriile de potentiali aplicanti nu se gasesc momentan operatorii privati, dar, cum in cazul fondurilor europene gestionate in statul membru acesta este responsabil pentru propunerea pe care o face Comisiei, tine de Guvern ca in urmatoarea perioada de programare a programului operational sectorial sa fie inclusi si operatorii privati.
Practic, acestia din urma pot deveni eligibili pentru perioada de programare 2014-2020, pe ceea ce se gestioneaza in Romania. Separat, pe programele care se gestioneaza la Bruxelles, sunt eligibile si companiile private. Foarte putine aplicatii sunt venite insa din Romania.
In aceasta perioada se decid obiectivele pana in 2020, iar noile obiective vor determina regandirea politicii in transporturi. Mai exact, pana in 2020 trebuie sa devenim mai ecologici, mai inovativi si mai putin poluanti. Achizitia de vehicule hibride este eligibila, in conditiile in care 20% din energia folosita trebuie, pe viitor, sa fie regenerabila.
Romania are posibilitatea de a accesa multe fonduri europene, mai ales ca sunt in joc foarte multi bani (de exemplu, opt miliarde de euro numai pentru programul TNT), dar, desi ne propuseseram sa accesam programele in proportie de 80%, nu s-a intamplat nimic pana la acest moment.
Programul TNT, numit pentru retele de transport trans-europene, care aloca bugete impresionante pentru infrastructura, servicii, studii, cercetare pe retele trans-europene, dar trebuie aplicat in parteneriat si direct la Bruxelles. Negocierea se face direct cu Comisia Europeana, care are agentie de transport, iar bugetele pot varia intre 50.000 de euro si 500.000 sau chiar 1.000.000 de euro, pentru proiecte foarte mari.
Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane este gestionat in Romania, la Ministerul Muncii. Aici, de exemplu, s-ar putea aplica pentru obtinerea de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor cu pregatirea profesionala a soferilor. Poate fi accesat si domeniul IT, de exemplu, pentru echiparea autogarilor cu camere de luat vederi. Iar in functie de proprietar (companie privata sau autoritate locala) pot fi accesate diferite programe europene.
Si linia verde pentru accesul autocarelor in vama se poate, de asemenea, finanta. Exista o initiativa europeana numita Civitas, care finanteaza proiecte in retea europeana, pe care ARR le-ar putea dezvolta impreuna cu autoritati rutiere din alte tari.
Pentru ca operatorii sa poata accesa programe europene, cel mai simplu pas este contactarea Ministerului Transporturilor si analizarea proiectelor pentru care ar fi eligibili. Trebuie studiat ghidul solicitantului si, chiar daca intr-o prima faza nu se gaseste un punct comun, proiectul se poate modifica si adapta de catre autoritatea de management, respectiv MT sau alt minister implicat. Fondurile structurale sunt gestionate in sistem descentralizat. Comisia Europeana da un cadru, iar statul membru propune ce vrea sa faca cu banii respectivi.
Se pot primi intre 30 si 70% din valoarea proiectului, in functie de specificul acestuia. In general, proiectele in care sunt implicati operatorii privati sunt finantate intr-o pondere mai mica. Pe de alta parte, daca solicitarea vine din partea asociatiilor profesionale, se pot obtine 100% fondurile necesare pentru derularea proiectului.

Articole similare

Ad