Asa cum a promis in urma cu o luna protestatarilor din Piata Victoriei, ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, a semnat ordinul prin care programul de transport interjudetean se prelungeste pentru o perioada de patru ani. Decizia, desi salutata de majoritatea operatorilor din tara, a starnit si nemultumiri, o parte dintre carausii care si-au cumparat vehicule dedicate pentru atribuirea de trasee anuntand ca vor ataca ordinul in instanta, intrucat doresc ca licitatia sa aiba pana la urma loc.
Si la judetean se prefigureaza noi schimbari, desi lucrurile nu sunt atat de clare ca la interjudetean. Termenul de 2 decembrie a.c. pentru organizarea transportului local si judetean in conformitate cu prevederile noii legi 328/2019, care a modificat legea 92, s-a dovedit a fi prea scurt. Consiliile judetene nu dispun de logistica necesara unui demers atat de amplu si, oricum, pentru o documentare corecta in vederea elaborarii programelor de transport judetean nu ar fi fost timp – studiile de mobilitate nu se pot face in cateva saptamani. Respectarea prevederilor din legea achizitiilor publice pentru elaborarea caietului de sarcini dadea si ea de furca si, foarte important, o eventuala compensare a serviciului de transport, daca acest lucru ar fi fost necesar, conform legii 328, e imposibil de asigurat de catre majoritatea administratiilor locale. Prin urmare, Ministerul Dezvoltarii Regionale (MDRAP) a initiat un dialog cu Ministerul Transporturilor (MT), in vederea modificarii legislatiei (din nou) si re-atribuirii traseelor judetene a caracterului de serviciu comercial. Pentru asta, se impune modificarea legii 328/2018, dar si a OG27/2011, pentru a include judeteanul in aria de acoperire a legii transporturilor. In plus, se doreste prelungirea valabilitatii programelor judetene, intocmai ca la interjudetean.
Proiectul ordonantei de urgenta care ar trebui adoptate de Guvern pentru a consfinti toate aceste modificari a fost deja redactat si este in dezbatere. Astfel, din legea 92/2007 se elimina orice referire la transportul judetean, ramanand doar cel local, iar in termen de 120 de zile de la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta ANRSC trebuie sa modifice contractul-cadru de delegare pentru a viza doar gestiunea serviciilor publice de transport local de persoane.