Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ansamblurile de 25,25 m, un pas important pentru economia de combustibil

Cererea pentru transportul de marfa in Europa va continua sa creasca si in acelasi timp va creste si povara asupra mediului si a traficului. Potrivit UE, este absolut necesar ca transportul sa devina mai eficient pentru a raspunde cererii in crestere. Iar pentru atingerea acestei tinte este nevoie de consolidarea interactiunii intre diferitele moduri de transport.

 
Volumul mare de trafic de pe drumurile europene produce probleme din ce in ce mai mari. In fiecare zi, cozile perturba fluxul de trafic pe 7.500 km de drumuri din orasele europene si imprejurimile acestora. Numarul reprezinta aproape 10% din reteaua rutiera totala a continentului.
Comisia Europeana estimeaza costul anual al acestor blocaje la mai mult de 80 de miliarde de euro, suma care nu ia in considerare si impactul asupra mediului. Daca tinem cont de faptul ca sectorul transporturilor este responsabil de aproximativ 27% din cele circa 4.500 t de emisii de CO2 produse in fiecare an, este clar ca Europa se confrunta cu o problema din ce in ce mai mare.
Unii observatori sunt de parere ca problema consta in faptul ca aceasta crestere a transportului de marfa nu este simetrica in toate ramurile transportului.
Intre 1995 si 2006, transportul de marfa a crescut cu mai mult de 3% anual, insa cea mai mare parte a acestei cresteri a fost orientata catre rutier. Astfel, s-a ajuns in prezent la situatia in care segmentul rutier este responsabil de aproape jumatate din volumul total de marfuri transportate in UE. Pentru a echilibra situatia, UE a finantat mai multe initiative de dezvoltare a transportului intermodal.
De cativa ani, Volvo Trucks a realizat un proiect numit EMS (sistemul modular european), sistem bazat pe ansamblurile de 25,25 m, folosite deja de mult timp in Suedia si Finlanda.
In momentul de fata se realizeaza o promovare puternica pentru ca ansamblurile modulare lungi sa fie folosite la nivelul intregii UE. In momentul de fata, atentia este indreptata catre testele EMS efectuate in Olanda si Danemarca, precum si in alte tari.
In curand, va veni si randul Germaniei sa testeze acest sistem, insa criticii sustin ca EMS va „fura“ din volumul de marfa destinat transportului feroviar. In acelasi timp, sustinatorii sistemului spun ca nu exista niciun conflict intre ansamblurile mai lungi de camioane si transportul de marfa maritim sau feroviar. Vehiculele modulare sunt adaptate pentru transportul intermodal, unitatile putand fi transportate apoi pe tren sau vapor.
In principiu, se considera ca vehiculele modulare vor usura presiunea asupra retelelor rutiere europene. Datorita ansamblurilor mai lungi, trei autocamioane traditionale de 18,75 m pot fi inlocuite cu doua unitati modulare de 25,25 m.
In acest fel, drumurile vor fi mai putin aglomerate, iar emisiile de CO2 pe tona transportata vor scadea substantial. Din testele efectuate de Volvo Trucks, reiese ca economia de combustibil pe tona/km s-ar ridica la 20% prin trecerea de la vehiculele europene traditionale, de 16,5 m sau 18,75 m, la ansamblurile de 25,25 m. Iar in cazul celor de 30 m, economia mentionata se dubleaza.          

Articole similare