Volvo a lansat transmisia I-Shift cu trepte de forta, care face posibila pornirea de pe loc cu incarcaturi de pana la 325 t, fiind astfel ideala pentru firmele care fac transport agabaritic, de busteni sau de materiale de constructii, inclusiv pe drumuri foarte dificile, si care vor beneficia de un plus de siguranta si control la pornire. Ea poate fi folosita insa si pe autostrada, deoarece treptele de forta ofera o flexibilitate mare, care contribuie la economia de combustibil. Noua I-Shift este disponibila atat cu priza directa, cat si cu supraviteza, pentru motoarele de 13 si 16 l ale camioanelor Volvo FM, FMX, FH si FH16, deci se adapteaza la mai multe segmente de transport, inclusiv mentenanta, deoarece permite si condusul extrem de lent.
Livrarea vehiculelor astfel echipate incepe in iunie. In ceea ce priveste vanzarile din Romania, acestea sunt direct proportionale cu cererea de vehicule FMX pentru transport agabaritic, de materiale constructii grele sau de busteni.
Principiul care sta la baza tehnologiei utilizate pentru noua transmisie este relativ simplu: amplasarea unui set reductor intre ambreiaj si carcasa principala a transmisiei I-Shift standard face posibila adaugarea a 1-2 trepte de forta si a doua trepte suplimentare pentru marsarier. Iar frana de pe arborele intermediar a fost si ea imbunatatita, pentru a simplifica manevrarea cu incarcaturi grele pe rampe abrupte.
Setul reductor suplimentar se afla in spatele carcasei ambreiajului, consta din doua roti dintate suplimentare (una pe arborele de intrare si cealalta pe arborele intermediar) si ofera transmisiei posibilitatea de a furniza un raport aproape de doua ori mai mare decat I-Shift standard. Numai datorita noului set reductor este posibil raportul de transmisie mare oferit de noua cutie de viteze.
Pentru a face loc reductorului suplimentar, cutia de viteze este cu 12 cm mai lunga, iar multe dintre noile piese (rotile dintate, mansoanele de cuplare si sincronizatoarele divizorului) sunt din materiale foarte rezistente, pentru a se adapta la conditii dificile de functionare.
Iar camioanele care transporta sarcini extrem de mari in combinatie au si arborii cardanici ranforsati, pentru a rezista unui cuplu mai ridicat. De exemplu, vehiculele cu sarcina maxima de 65 t in combinatie au un arbore cardanic care permite un cuplu de 33.000 Nm, fata de 28.000 Nm, cel standard.
Un camion astfel echipat poate sa ruleze cu mai multa precizie la o viteza cuprinsa intre 0,5 si 2 km/h si sa se deplaseze foarte lent si foarte precis in marsarier.
Si softul „Distributie&Constructii“ al transmisiei I-Shift standard permite deplasari la viteze mai mici – dar nu atat de reduse ca cele obtinute cu noua I-Shift – si este in continuare disponibil, dar, asa cum puncteaza inginerii Volvo Group Romania, „varianta cu trepte de forta chiar face diferenta cand se impune deplasarea cu mare precizie, in locuri dificile unde, din cauza conditiilor de teren sau de spatiu, este nevoie ca incarcatura sa fie manevrata cu mare grija, mai ales la mersul in marsarier“.
Si consumul de carburant se imbunatateste
Noua cutie de viteze este cu doar 48 kg mai grea decat I-Shift standard, iar consumul este acelasi ca a unei I-Shift standard, dar, datorita optimizarii pentru stabilitate foarte buna in conditii dificile, contribuie mult si la economia de carburant. De exemplu, asa cum puncteaza reprezentantii Volvo Group Romania, in cazul camioanelor care fac transport de peste 40 t treptele de forta consuma mai putin deoarece se poate pune un raport mai mic in transmisia finala. Producatorul suedez chiar a comparat doua camioane de busteni cu greutatea de 74 t, unul cu trepte de forta si unul fara, si primul a consumat cu 3% mai putin.
Milioane de kilometri de teste in intreaga lume
Pentru a testa in conditii reale noua transmisie au fost folosite mai mult de 40 de camioane in intreaga lume, de la padurile adanci ale Suediei la inaltimile Anzilor din America de Sud.
Unul dintre soferii la care a apelat Volvo timp de 18 luni pentru aceste teste face transport de busteni in tarile nordice si arata ca cele doua trepte de forta in plus aduse de aceasta transmisie sunt „incredibil de pretioase pentru mine atunci cand trebuie sa demarez cu o incarcatura grea in conditii dificile. Am condus 250.000 km cu aceasta cutie de viteze si a functionat perfect. Iar cand conditiile de drum sunt dificile vitezele pentru deplasarea in marsarier sunt, si ele, nepretuite. Inainte nu era posibil sa merg astfel in marsarier cu incarcatura grea.”
Raportul de transmisie in prima dintre cele doua trepte de forta este de 32:1, de doua ori mai lent decat o transmisie I-Shift standard, iar cutia de viteze a acestui sofer de teste dispunea si de doua trepte pentru deplasarea in marsarier, cu un raport de transmisie de 37:1 in prima dintre ele.
Testele au mai aratat ca un camion pentru transport agabaritic de 300 t poate acum pleca de pe loc dintr-o rampa de 5%, fata de numai 2% fara treptele de forta, ceea ce are efect mai ales asupra uzurii ambreiajului – deoarece energia transmisa prin acesta se reduce cu pana la 25%, deci se poate pleca repetat de pe loc fara a primi mesajul ca s-a supraincalzit ambreiajul.
Treptele de forta sunt binevenite, asa cum arata testele efectuate in Peru, si pentru vehiculele care circula la altitudine mare, de 5.000 m, unde, din cauza rarefierii aerului, puterea motorului scade mult.