Volvo Group Trucks Romania a vandut in 2016 circa 2.200 de camioane, din care 1.800-1.900 vehicule noi: aproximativ 1.500 Volvo si 360 Renault. Rezultatul este similar cu cel inregistrat in perioada de varf a deceniului trecut, cand, spre exemplu, in 2008, piata totala de camioane din Romania s-a apropiat de 9.000 de unitati, insa atunci cererea de sasiuri era mult mai mare – in prezent autotractoarele detin o pondere covarsitoare din total, circa 90%, lor alaturandu-li-se vehiculele medii si de constructii. Iar de la 2017 se asteapta ca tara noastra, dupa alegeri, sa inceapa sa atraga mai multe fonduri europene, astfel incat sa porneasca proiecte serioase de infrastructura. Prin urmare, flota foarte veche de sasiuri – care reprezinta cam 10% din totalul camioanelor licentiate in Romania – ar putea sa fie inlocuita.
Cea mai solicitata configuratie de autotractor de pe piata noastra este 4×2 cu cabina de dormit, motor de 460 CP, transmisie automatizata Volvo I-Shift si dual clutch, camioanele vandute in ultimii ani fiind tot mai bine echipate, asa cum remarca Pieter Eriksson, director general Volvo Group Trucks Romania, mai ales pentru a atrage si a pastra soferii in firma prin oferirea unor conditii cat mai bune de lucru.
Numarul clientilor de flote a fost aproximativ similar celui din 2015, peste 20.
Termenul de livrare pentru camioanele noi a fost de 8-10 saptamani, in ciuda faptului ca cererea a fost mai mare decat in 2015 in intreaga Europa. In aceste conditii, Renault Trucks a reusit sa-si pastreze cota de piata, iar Volvo are cu 1% mai mult decat in anul anterior. De la 2017 insa la nivel european se asteapta o mica scadere, determinata de decizia Marii Britanii de a iesi din UE, de alegerea lui Donald Trump ca presedinte al SUA, de nesiguranta din Europa, de refugiati si de tarile care nu au performat in ultimii ani din punct de vedere economic. Astfel ca de la circa 295.000 de camioane noi vandute in 2016 in Europa se estimeaza ca in 2017 se va ajunge la 280.000. „Insa vanzarile din Romania cred ca vor creste. Nu cu mai mult de 10%, dar vor creste.“ Pentru ambele marci vor continua activitatile de promovare atat pentru segmentul de constructii, cat si pentru transportul pe distante lungi. In plus, Renault Trucks are avantajul unui portofoliu mult mai divers, care include si vehicule usoare.
Aproape toate camioanele Volvo noi vandute in Romania sunt echipate cu sistemul telematic Dynafleet, care deja include dezvoltari ce permit firmelor de transport sa-si pregateasca documentatia ceruta de MiLoG si Macron, si din 2016 are si un nou I-See. In prezent numarul total de abonamente Dynafleet active depaseste 2.850, Romania situandu-se pe locul al 15-lea la nivel global. De asemenea, pentru fiecare camion din noua gama Volvo, optiunea de conectivitate, inclusiv diagnoza la distanta, va fi activata atunci cand se incheie un contract de service Volvo Gold.
…