Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Paul Nita este noul director general ID Logistics

ID Logistics l-a numit in functia de director general pe Paul Nita, care a preluat conducerea filialei din Romania la inceputul acestui an. Promovarea a venit dupa ce Paul a obtinut rezultate deosebite impreuna cu echipa locala in cei peste doi ani in care a condus operatiunile companiei. „Ma bucur ca pot preda stafeta unui logistician profesionist, care a demonstrat reale calitati de leadership, are o viziune clara de business si totodata poate sa sustina si sa dezvolte cu succes afacerile companiei. Echipa din Romania este una puternica, iar Paul ii ofera viziunea si coeziunea de care are nevoie?, a mentionat Yann Belgy, fostul director general, care se va concentra de acum inainte doar pe activitatea companiei din Polonia, conducand filiala din aceasta tara.
Paul este un profesionist experimentat in logistica, avand o practica de peste 16 ani in diverse pozitii de management. In prezent este si vicepresedintele Asociatiei Romane de Logistica ARILOG si lector pentru cursuri in domeniu, fiind un exemplu pentru tinerii care isi incep cariera in aceasta profesie. „Voi continua sa ma implic cu aceeasi determinare si putere de munca in toate proiectele noastre, avand ca obiective principale atat satisfactia clientilor nostri, cat si grija pentru angajati. Cu siguranta mai este loc de crestere, iar inovatia, aceasta gena care se gaseste in ADN-ul companiei, ne va ajuta sa ne diferentiem prin solutiile oferite. Avem o echipa unita, de oameni dedicati care impartasesc valorile noastre si alaturi de care ma bucur sa lucrez in fiecare zi.”
ID Logistics este un furnizor international de servicii logistice, infiintat in 2001 in Cavaillon, Franta, de catre Eric Hemar. In cei 19 ani de existenta, compania s-a extins rapid la nivel global in Europa, Asia, Africa si America de Sud, prin expansiune directa sau prin achizitia unor companii logistice de top.
Grupul ID Logistics a inregistrat anul trecut venituri de 1,534 de miliarde de euro, cu 9% mai mult decat in anul precedent. In cadrul sau lucreaza in prezent 21.000 de angajati ce deservesc 320 de operatiuni in 18 tari, totalizand aproximativ 5,8 milioane de metri patrati de spatii de depozitare.

Articole similare

Ad