In privinta legislatiei aplicabile transportului rutier de marfa la nivel european, asa cum este interzicerea efectuarii pauzei de 45 de h in cabina camionului, Adina Valean a explicat faptul ca la nivelul Comisiei Europene se lucreaza la un set de recomandari pentru transportul de marfa. „Acum este recomandabil ca pauza de 45 h sa fie facuta in cabina. Noi lucram la mai multe pachete de recomandari, deocamdata ne-am ocupat de aviatie pentru ca a fost prima impactata. Acum, pe masura ce cresc problemele cu transportul rutier trebuie sa adresam solutii si pentru acest domeniu si o parte din masurile privind timpii de odihna si locul de efectuare a pauzei trebuie cumva amendate. Dar lucram la asta si vom comunica cat mai curand“, a declarat comisarul, precizand ca eforturile Comisiei sunt la momentul de fata pentru ridicarea restrictiilor transportului de marfa si pasageri, cel putin in forma de tranzit.
Adina Valean a mai precizat ca la inceputul saptamanii viitoare (16, 17 martie) va face parte dintr-un consiliu al ministrilor de transport, care se va organiza prin intermediul unei conferinte video, „unde doresc tare mult ca unul din lucrurile pe care sa ii conving sa il accepte este tocmai acest principiu al continuitatii economice a transportului. Pentru ca daca reusim sa agream acest principiu, atunci am putea lupta cu aceste restrictii care creeaza congestie la granita“, a mai afirmat Valean in discutia cu revista Tranzit.