Locurile de munca de cel putin 1.110.107 de europeni care lucreaza in industria producatoare de autovehicule sunt afectate de oprirea fabricilor din cauza crizei COVID-19, conform datelor culese de Asociatia Europeana a Producatorilor de Automobile (ACEA). Aceasta cifra se refera doar la persoanele angajate direct de producatorii de autovehicule, camioane, autoutilitare si autobuze – impactul asupra lantului de aprovizionare auto mai larg este chiar mai critic.
Pana in prezent, pierderile de productie din cauza intreruperilor din fabrica se ridica la cel putin 1.231.038 de autovehicule. Durata medie de oprire este de 16 zile lucratoare in acest moment. In mod evident, pierderile de productie vor creste daca intreruperile sunt prelungite.
ACEA a publicat aceste informatii in doua harti interactive, care arata vizual impactul asupra industriei auto pentru fiecare dintre cele 27 de state membre ale UE, plus Regatul Unit, atat in ceea ce priveste numarul de angajati afectati, cat si productia pierduta in unitati.
In total 2,6 milioane de locuri de munca sunt asigurate de industria auto din UE de producatorii de vehicule care opereaza 229 de fabrici de montaj si productie de vehicule in toata regiunea. Sectorul auto mai larg asigura locuri de munca indirecte si directe pentru 13,8 milioane de persoane in Uniunea Europeana. „In momentul de fata, preocuparea principala a ACEA si a tuturor membrilor sai este de a gestiona criza imediata cu care se confrunta industria auto, care in esenta s-a oprit brusc – lucru pe care sectorul nu l-a experimentat niciodata. Prioritatea noastra este sa protejam sanatatea si locurile de munca ale celor aproape 14 milioane de europeni care lucreaza direct sau indirect in sectorul nostru.”, a declarat Eric-Mark Huitema, directorul ACEA General.