Somajul tehnic este cea mai importanta masura luata de stat pentru a ajuta operatorii economici si liber profesionistii sa treaca peste efectele nocive ale pandemiei, este de parere Anca Atanasiu , senior associate, Radu si Asociatii. Astfel, contractul de munca poate fi suspendat in cazul intreruperii sau reducerii temporare a activitatii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare. In aceasta perioada, angajatii primesc cel putin 75% din salariul corespunzator locului de munca ocupat. Daca reducerea activitatii depaseste 30 de zile lucratoare, alternativ, angajatorul poate reduce programul de lucru de la 5 zile, la 4 zile, pe saptamana, cu o diminuare corespunzatoare a salariilor, dupa consultarea sindicatului sau reprezentantilor angajatilor. „In contextul pandemiei de Covid-19, pe parcursul starii de urgenta si in timp ce contractul de munca este suspendat, statul ofera sprijin financiar pentru angajati si diversi liber-profesionisti, fara a depasi insa 75% din salariul mediu brut, care e in prezent de 5.429 de lei“, afirma aceasta in cadrul unui webinar organizat de EY Romania.
Pentru a beneficia de sprijinul acordat de stat, nu este nevoie de certificat de urgenta. De asemenea, nu mai are importanta in ce masura activitatea a fost redusa si daca angajatorul are capacitatea financiara de a plati salariile tuturor angajatilor sau nu. „Daca un angajat are un salariu ce depaseste salariul mediu brut, angajatorul poate acoperi diferenta“, puncteaza Anca Atanasiu.
Pe langa acordarea somajului tehnic sau reducerea programului de lucru, companiile care se confrunta cu o reducere a volumului de munca pot apela la telemunca, daca este posibil, la un program de lucru individualizat, la acordarea zilelor de concediu neefectuate in anii precedenti sau a zilelor libere pentru compensarea orelor suplimentare din urmatoarele 12 luni. De asemenea, restructurarea ar putea fi o ultima solutie. De cealalta parte, companiile care se confrunta cu o crestere a volumului de munca, pot apela la introducerea lucrului in schimburi, incheierea de noi contracte de munca pe durata determinata sau de munca temporara, prin intermediul unei agentii, la stimulente financiare suplimentare sau la detasarea angajatilor de la alte companii. „Statul roman ar trebui sa ajute si companiile care au angajati care lucreaza, ca in alte tari. De exemplu, guvernul austriac plateste o parte din sumele reprezentand salariile, pentru companiile care inca mentin angajati, pentru incurajarea acestora“, a subliniat Mihaela Mitroi, partener EY Romania.