Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Studiu: Ce masuri pentru combaterea COVID-19 au luat companiile din Romania

Lucrul de acasa, anularea deplasarilor internationale, masuri suplimentare de igienizare a spatiilor de lucru, modificarea programului de lucru sau oferirea de materiale de protectie angajatilor. Acestea sunt cateva dintre masurile implementate de companiile care au raspuns studiului „Companies reactions to COVID-19” realizat de Mercer Marsh Benefits in Romania.

Potrivit studiului mai bine de jumatate dintre cele 160 de companii care au furnizat date au intrerupt activitatea de la birouri. Survey-ul – derulat in perioada 1 – 10 aprilie a.c. – sintetizeaza masurile pe care le-au luat organizatiile pentru siguranta angajatilor, remodelarea modului de lucru si ajustarea politicii de remunerare si de acordare a beneficiilor in contextul COVID-19.
 
Care au fost masurile frecvente implementate de companii pentru sporirea sigurantei angajatilor? 
• Toate companiile au oferit posibilitatea de a lucra de acasa, pentru activitatile care au permis aceasta masura.
• Aproape toate organizatiile (96%) au anulat deplasarile internationale
• 8 din 10 companii au implementat masuri suplimentare pentru igienizarea si curatenia regulata a spatiilor de lucru
• 8 din 10 companii au oferit materiale de protectie (masti, manusi, gel dezinfectant) angajatilor
• 7 din 10 companii au anulat calatoriile interne
• 5 din 10 companii au modificat programul de lucru
• 4 din 10 companii au implementat program alternativ, in echipe, pentru a diminua densitatea angajatilor in spatiul de lucru.
 
Circa 60% dintre companii au implementat deja cresterile salariale planificate pentru acest an sau urmeaza sa le implementeze in curand. Un sfert dintre organizatii au decis implementarea lor in a doua parte a anului si stau in expectativa pe fondul incertitudinii date de contextul economic. 17% dintre organizatii planuiesc sa inghete salariile in timp ce 3% dintre companii iau in calcul descresteri. Dintre companiile care au planificat cresteri salariale pentru anul in curs, media cresterii pentru „Executives” si „Middle Management” este de 5.2%, pentru „specialisti” 5.3% in timp ce pentru rolurile de muncitori/personal administrativ cresterea este de 5.8%. Media diminuarii salariale pentru companiile care iau in calcul aceasta masura este de 20% pentru toate categoriile de angajati. In ceea ce priveste recompensarea suplimentara a angajatilor care lucreaza in continuare la sediile companiilor si deruleaza activitati esentiale, doar 12% dintre companiile chestionate acorda beneficii suplimentare sau recompense pentru continuarea activitatii. Cele mai multe dintre companii au pastrat remuneratiile pe care angajatii le au, potrivit contractelor individuale de munca. In ceea ce priveste companiile participante la studiu care si-au suspendat temporar activitatea sau si-au redus programul de lucru ca urmare a impunerii masurilor de distantare sociala, 30% dintre acestea platesc in continuare angajatii la acelasi nivel salarial, 14% dintre companii au redus nivelul salariilor proportional cu diminuarea numarului de ore lucrate iar 20% dintre companii au implementat somajul tehnic in conditiile noilor prevederi legate de Starea de Urgenta. Restul companiilor au mentionat ca aceasta masura nu se aplica in cazul lor.
Studiul a fost realizat cu ajutorul raspunsurilor primite de la 162 de companii, 7% fiind companii de transport. 

Articole similare

Ad