Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ajutor de stat de 1,7 miliarde de zloti polonezi pentru firmele de transport

La jumatatea lui martie, vicepremierul Poloniei, Jadwiga Emilewicz, a declarat, in cadrul unei intalniri cu reprezentantii industriei de transport, ca va crea un program dedicat de sprijin pentru firmele din domeniu, iar pe 6 mai a inceput oficial apelul pentru obtinerea celor 1,7 miliarde de zloti (un zlot este echivalent cu circa 1,06 lei) alocate pentru combaterea efectelor pandemiei.
Aceasta a lovit industria de transport inca de la declansarea ei, atat prin inchiderea granitelor, cat si prin incetarea sau incetinirea activitatii principalilor parteneri economici ai carausilor. Iar problemele prin care trec firmele de profil afecteaza PIB-ul tarii si numerosii angajati din domeniu. In plus, transporturile poloneze detin o cota extrem de mare din transporturile europene, deci cu atat mai mult s-a insistat pentru sprijinirea companiilor din domeniu. 
Noul program vizeaza fonduri din doua surse: leasing si imprumut.
Peste 70% din flota firmelor poloneze de transport este in leasing, si de aceea a fost pregatit un tip de leasing operational cu o perioada de gratie si o perioada extinsa de plata, dincolo de cea standard. Pentru acesta se pot inscrie firmele de transport care, din cauza epidemiei, au probleme financiare si au nevoie de refinantare. Suma imprumutata poate ajunge la cinci milioane de zloti si perioada de finantare poate fi de pana la sase ani. Iar perioada de gratie pentru achitarea ratelor de leasing poate fi de pana la 12 luni, ceea ce, in cazul leasingului unui autotractor standard cu semiremorca, poate imbunatati lichiditatile companiei de transport cu circa 111.000 de zloti. 
Alte mecanisme se adreseaza tuturor firmelor mici si mijlocii si presupun imprumuturi pentru finantarea platii salariilor si pentru deficitul din capitalul de lucru.
Conform explicatiilor date in cadrul conferintei de presa care a anuntat inceperea inscrierilor pentru aceste forme de sprijin, reesalonarea imprumuturilor care acopera plata remuneratiilor va permite finantarea costurilor acestora pentru pana la doi ani, iar remuneratia merge direct in conturile angajatilor. Perioada de gratie este si aici de pana la 12 luni.
Imprumutul pentru finantarea deficitului din capitalul de lucru va fi cuprins intre 0,8 si 5 miloane de zloti, perioada de finantare va putea ajunge la sase ani, iar cea de gratie, la 15 luni. 
Managerii pot vedea programele de sprijin pe un portal, il aleg pe cel care li se potriveste si depun cererea online. 

Articole similare

Ad