Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Vanzarile de utilaje de constructii din China vor creste cu 14%

Potrivit revizurii prognozelor de catre Off-Highway Research, vanzarile de echipamente de constructii din China ar putea creste cu 14% in acest an. Desi previziunea anterioara arata ca vanzarile vor scadea cu 8% din cauza impactului Covid-19, acum se pare ca masurile de stimulare acordate vor inversa aceasta tendinta.

Vanzarile de echipamente pentru prelucrarea solului si constructia drumurilor in China sunt asteptate sa insumeze 418.180 de unitati in acest an, fata de 368.115 in 2019, dupa ce anterior se preconizase ca 2019 va fi punctul cel mai inalt al ciclului actual si ca vanzarile vor scadea la 337.700 de unitati in 2020. China si-a revenit din pandemie mai repede decat majoritatea tarilor, astfel ca in martie vanzarile de excavatoare chineze au atins niveluri record, conform datelor oferite de China Construction Machinery Association.

„Recuperarea pe piata echipamentelor se datoreaza investitiilor facute pentru a limita impactul epidemiei asupra economiei in ansamblu” (…) „Guvernul a adoptat politici de crestere a investitiilor, dar si de emitere de obligatiuni speciale locale. Desi in primele doua luni ale anului multe proiecte de constructie au fost suspendate, in martie acestea au reaparut impreuna cu numeroase scheme noi.”

Chris Sleight, directorul general al Off-Highway Research

Sleight a adaugat ca un alt factor care a determinat actualul boom al pietei a fost numarul de echipamente vechi care se apropiau de sfarsitul vietii si care trebuiau inlocuite, dar si reglementarile de mediu mai stricte.

Articole similare

Ad