China incearca sa bata toate recordurile in domeniul transporturilor. Cel mai recent exemplu e prototipul unei noi locomotive electrice destinate tractiunii trenurilor de marfa, gata sa depaseasca tot ce ofera piata actuala. Locomotiva Shen-24, dezvoltata de Crrc Zhuzhou Locomotive, impreuna cu China Energy Investment Corporation, dezvolta o putere de 28.800 de kilowati si o forta de tragere de 2.280 kN. Pentru comparatie, un Vectron Siemens are o putere de 6.400 kW (cu 300 kN), in timp ce un Traxx Bombardier variaza intre 4.200 si 6.400 kW. Aspectul estetic este impresionant, deoarece locomotiva este formata din sase sectiuni, cu o lungime totala de peste 100 m.
Performanta obtinuta nu are egal: o singura unitate e capabila sa transporte un tren de marfa de 10.000 de tone pe o rampa de 12 ‰, cu o viteza maxima de 120 km/h. Locomotiva Shen-24, dezvoltata dupa cele mai moderne criterii din punct de vedere al consumului de energie si al digitalizarii, va fi utilizata cu trenurile lungi si grele de marfa tipice transporturilor miniere, pe linia feroviara intre Shenmu si Shuozhou, in provinciile bogate in carbuni Shaanxi si Shanxi, in inima Chinei.