Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Camioanele de construcții scad ușor ca vânzări, dar ajung la o pondere „sănătoasă“ din piață

Piața românească de camioane de construcții – cu basculante și betoniere 8×4 și 6×4, deoarece alte tipuri de vehicule, cum ar fi cele cu obloane laterale, deși sunt folosite în domeniu, apar în statistici ca fiind generic „speciale“ – se ridică în prima jumătate a anului la 565 de unități, față de 626 în perioada similară din 2019. Lider de piață continuă să fie Cefin Trucks, importatorul Ford Trucks, cu o cotă de 29,4%, față de 28,3% în primul semestru al anului trecut.

Pe fondul cererii mai mici de autotractoare, camioanele de construcții au ajuns să reprezinte peste 22% din vânzările totale de vehicule grele de la noi, față de 19,7% în 2019 și 4-5% în 2017. Și încă mai e loc de creștere pentru acest segment, care în țările vestice ajunge la circa 25% din totalul pieței, în condițiile în care infrastructură din România este mult în urmă, deci ar fi mare nevoie și de noi proiecte, și de un parc auto mai mare.

Cefin Trucks a vândut în primele șase luni ale anului 166 de camioane Ford Trucks cu basculante și betoniere, fiind urmat de MAN, cu 128, Mercedes-Benz, cu 120, Volvo Trucks (47), Iveco (44), Scania (26) și Renault Trucks (23), iar 11 din cele 565 de unități aparțin altor mărci. Pe locul al doilea din punct de vedere al cotei de piață este MAN, cu 22,7% (față de 24% în perioada similară din 2019), iar pe al treilea, Mercedes-Benz, cu 21,2% în 2020 și 27,5% în 2019. Cu alte cuvinte, principalii doi competitori ai Cefin Trucks pe acest segment au scăzut ca pondere comparativ cu 2019, singurii producători care au mai înregistrat evoluții din punct de vedere al cotei de piață fiind Renault Trucks (de la 2,7% la 4,1%), Scania (de la 4,2% la 4,6%) și Volvo Trucks (de la 4,8% la 8,3%).

Articole similare

Ad