Munca de acasă va rămâne în practica multor companii și odată ce va trece epidemia de Covid-19, într-un sistem de lucru hibrid care îmbină activitatea de la distanță cu prezența la birou pentru întreaga echipă, rezultă dintr-un sondaj realizat de Colliers International în rândul reprezentanților din conducere sau decidenților din 80 de companii cu activitate în diverse sectoare economice și echipe de la câteva zeci până la mii de angajați.
Modul de lucru de la distanță ridică probleme în echipe pe termen lung pentru 80% dintre respondenți, astfel că aceștia se văd nevoiți să redefinească modul de lucru și majoritatea mizează pe transformarea birourilor în hub-uri care să susțină colaborarea, să accelereze creativitatea și să mențină spiritul de echipă. Chiar dacă productivitatea angajaților a rămas neschimbată și în lucrul de acasă în 58% dintre companii, iar 25% au observat chiar o creștere din acest punct de vedere, patru din cinci companii au întâmpinat provocări în ultimele luni pe fondul modului de lucru de la distanță. Iar prelungirea pe termen nedefinit a modelului actual ar duce, foarte probabil, la o adâncire a efectelor asupra coeziunii și colaborării echipelor, precum și la dificultăți în menținerea culturii organizaționale. Prin urmare, respondenții la sondajul Colliers International mizează pe un model hibrid de lucru odată ce va trece epidemia de Covid-19, în care toți angajații vor reveni la birou și vor lucra 1-2 zile (53% din firme) sau chiar 3-4 zile (33%) pe săptămână de la distanță.
Deși există încă incertitudini privind modul în care vor lucra în viitor, cele mai multe companii au în plan să păstreze suprafața biroului de dinainte de pandemie, urmând să regândească spațiul existent pentru a răspunde noului mod de lucru adoptat. Doar o mică parte se așteaptă să-și extindă biroul, ca urmare a angajărilor pe care le-au făcut sau urmează să le facă în perioada următoare. Există însă și companii care prevăd o restrângere a suprafeței ocupate în viitor ca urmare a evoluției afacerilor în această perioadă.
„Bucureștiul este un oraș cu un stoc relativ mic de spații de birouri în raport cu populația, de câteva ori mai redus față de orașele occidentale și cu peste 50% sub Varșovia, de exemplu, iar diferența este și mai mare în cazul orașelor regionale, ceea ce indică mai degrabă loc de creștere a stocului de birouri pe termen mai lung”, spune Sebastian Dragomir, Partner & Head of Office Advisory în cadrul Colliers International.