Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ajutoarele de stat pot finanţa acum şi construcţia de depozite!

Ajutoarele de stat, care finanțează în principal zona de producție, acum pot finanța și construcţia de depozite mari şi foarte mari, pentru terți, anunţă Bogdan Hossu, director general al Wise Finance Solutions, în cadrul celei de-a șasea ediții a „Supply Chain & Logistics Forum“, organizată de BusinessMark. Bugetul total al schemei de ajutor de stat în perioada 2014-2020 este de 840 de milioane de euro. „În 2020 sunt disponibile circa 13 milioane de euro, din care, până acum, nu s-au cheltuit nici jumătate, din cauza crizei“, a spus Bogdan Hossu, subliniind că în august s-a anunţat prelungirea pe încă 3 ani. „Beneficiarii pot depune proiecte până în 2023, fără limitarea costului de construcție la 1.650 de lei/m2. Finanţarea este acum flexibilă, pentru că nu mai ţine cont de situația financiară pe 2019, ci beneficiarul poate prezenta situaţia din 2018 sau 2017, dacă a avut un rezultat mai bun. De asemenea, demararea investiţiei se poate face în termen de şase luni de la aprobare, nu în patru luni, cum era stipulat anterior.“

Şi pe partea de locație există noutăţi. Astfel, dovada proprietății nu se mai face la început de proiect, ci în maximum 6 luni. La fel, cofinanţarea, care trebuia dovedită înainte de depunerea proiectului, acum se poate face la maximum 6 luni de la momentul aprobării proiectului.

Ministerul de Finanţe finanţează diferite procente, în funcţie de zona în care se face investiţia (10% în Bucureşti, 35% în Ilfov şi zonele vestice precum Arad, Timiş, Hunedoara şi Caraş Severin, iar în restul ţării 50%). În Bucureşti, ajutorul maxim este de 7,5 milioane de euro, în Regiunea Vest şi Ilfov ajunge la 26,25 milioane de euro, iar în orice altă regiune este de 37,5 milioane de euro. „Pot aplica firmele în activitate, indiferent de mărime, dar şi companiile de tip start-up. Ajutorul de stat poate acoperi 50% din costul activelor corporale eligibile (construcţia de clădiri noi achiziţia de instalaţii tehnice, maşini şi echipamente), maximum 50% din costul închirierii de clădiri existente şi maximum 50% din costul activelor necorporale (patente, licenţe, know-how, drepturi de proprietate intelectuală), a spus Bogdan Hossu, subliniind că, pe partea de chirii, există o limitare. „Chiria maximă eligibilă pentru clădiri nu poate depăşi 22 de lei/m2/lună. De asemenea, partea de active necorporale nu poate depăşi 50% din totalul costurilor eligibile ale investiţiei.“

Pentru eligibilitate, investiţia trebuie să aibă o valoare totală, fără TVA, de minimum un milion de euro, să fie considerată investiţie iniţială (înfiinţarea unei unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente sau diversificarea producţiei/activităţii unei unităţi) şi să-şi demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe perioada implementării şi încă 5 ani de la data finalizării sale. În cazul start-up-urilor, acestea trebuie să aibă un capital social minim de 100.000 de lei şi să aparţină unor acţionari care nu deţin/ nu au deţinut în ultimii doi ani o altă companie în aceeaşi zonă de activitate. „Se doreşte evitarea mutării activităţii de pe o companie pe alta“, explică Hossu. Firmele în activitate trebuie să aibă o rentabilitate pozitivă a cifrei de afaceri într-unul din ultimii 3 ani şi să aibă capitaluri proprii pozitive în ultimul an.

După aprobarea proiectului, plata se va face în faze. În fiecare an de implementare se poate depune un număr nelimitat de cereri de rambursare, iar ajutorul de stat va fi plătit în maximum 45 de zile lucrătoare de la data la care documentaţia cererii de plată este considerată completă.

Articole similare

Ad