Așa cum a rezultat în urma discuțiilor din cadrul webinar-ului „Transportul rutier în fața amenințărilor și a noilor oportunități de afaceri“, organizat de Asociația Angajatorilor din Transport și Logistică din Polonia, Camera de Comerț olandezo-poloneză și Santander Bank Polska, o direcție bună de dezvoltare, care oferă oportunități reale, sunt domeniile care au tendință de creștere pe termen lung, ca intermodalul, și sunt mai rezistente la efectele pandemiei.
În Polonia intermodalul a crescut cu 9,8% în 2019, și chiar și în al doilea trimestru al acestui an a crescut cu 5,5%, față de perioada similară din 2019. Cantitatea de bunuri transportate pe calea ferată în Polonia scade, fapt cauzat mai ales de scăderea cantității totale de transport, dar pe de altă parte cota de piață a intermodalului în transportul pe calea ferată crește – în prima jumătate a anului a reprezentat 14,4% din volumele de transport, față de 12,7% în 2019.
Este deci foarte posibil ca Polonia să fie un jucător puternic în transportul intermodal în anii ce vor urma. Mai ales într-un context ca al pandemiei, acesta are avantajul că rezolvă problema distanței parcurse de șoferi la internațional, scade riscurile de îmbolnăvire și timpul de livrare a bunurilor, pentru că nu presupune controale la frontiere, și este mai ecologic.