Joi, 12 noiembrie, cu începere de la 14:30, revista Tranzit transmite în direct pe pagina sa de FaceBook evenimentul de final de an organizat tradițional la Cluj-Napoca.
Anul acesta, din cauza condițiilor pandemice, încercăm să ne conectăm alături de toți cititorii pe FaceBook. Evenimentul va avea două secvențe. Prima începe la 14:30 cu o conferință despre modul în care se aplică efectiv Pachetul de Mobilitate (prevederile deja intrate în vigoare din 20 august și în special măsura de întoarcere a șoferilor la 4 săptămâni la sediul operațional al firmei), precum și despre șansele de modificare a condiției de întoarcere a camionului la 8 săptămâni după studiul de impactcoordonat de Comisia Europeană.
În a doua parte a conferinței discutăm despre motivațiile care duc la reîncadrarea diurnei șoferilor care lucrează pe Comunitate la venituri de natură salarială. Vom dialoga cu consultantul fiscal Petrică Horga despre greșelile făcute de transportatori în tratarea relațiilor de muncă cu șoferii (ce trebuie și ce nu trebuie să apară într-un contract de muncă al șoferilor?) și despre greșelile de interpretare ale ANAF.
Iar de la 18:15 începe Gala de premiere a Gala de premiere a celor mai eficienți operatori de transport cu capital românesc și străin din România. 22 de companii, cele cu rezultatele financiare cele mai bune în 2019, sunt invitate să intre în direct și să urmărească anunțul câștigătorilor.
Firmele finaliste la categoria Cel mai eficient operator de transport cu capital românesc sunt:
- Agexim
- Dianthus Company
- Dolo Trans Olimp
- Dumagas
- Fartud
- Filip
- Internațional Alexander
- Internațional Lazăr Company
- Ravitex
- Step One
- Viotrans Grup
Firmele finaliste la categoria Cel mai eficient operator de transport cu capital străin sunt:
- Arcese
- Duvenbeck
- H.Essers
- Logistic E van Wijk
- Skiptrans
- Vos Logistics Cargo
În cadrul ceremoniei de premiere vor mai fi oferite două premii: unul pentru Cel mai eficient manager de transport și unul pentru Cel mai eficient operator de transport specializat.
La categoria Manageri sunt nominalizați:
- Mihai Baciu, Anasped
- Ovidiu Plăcintă, Express Euroscan
- Filip Miuțescu, Filip
- Bogdan Dragomir, Step One
La categoria Cel mai eficient operator de transport specializat au fost nominalizați:
- HOEDLMAYR-LAZAR ROMANIA
- HOLLEMAN SPECIAL TRANSPORT & PROJECT CARGO
- ROMSTYL IMPEX
- TRANSPECO LOGISTICS & DISTRIBUTION
- TREIRO
La fiecare categorie se va acorda și un premiu de popularitate în funcție de voturile oferite de public.
Cei care vor vota, vor intra la tombola de premiere organizată cu premii din partea partenerilor evenimentului: Bridgestone, Continental, Mercedes-Benz, DKV, IFPTR, Krone, Ford Trucks, Iveco, Krone, Volvo Romania, MHS Truck & Bus, Schmitz Cargobull, MECDiesel și TimoCom.
Pentru a vota trebuie sa ne trimiteti pe email la office@traficmedia.ro lista firmelor si a managerilor la fiecare categorie in ordinea pe care o considerati Dvs. corectă.
Puteti, de asemenea, sa indicati doar un castogator pentru fiecare dintre cele 4 categorii premiate.
De asemenea, cei care doresc să intre în direct cu noi pe Zoom să adreseze întrebări speakerilor pe chat, trebuie să se preînscrie și vor primi de la noi username și parolă pentru conectare (în limita a 100 de participanţi). Ceilalți pot urmări în direct pe pagina de Facebook a revistei Tranzit transmisia live a evenimentului de premiere.