Polonia este statul membru UE cu cele mai multe camioane înmatriculate, respectiv aproape 1,2 milioane de unităţi, potrivit statisticii Asociaţiei Producătorilor Europeni de Autovehicule (ACEA). Germania are a doua cea mai mare flotă din Europa, cu 1.010.742 de camioane, iar Italia este pe locul al treilea, cu 946.393 de vehicule.
Cele mai noi camioane sunt în Austria, cu o vârstă medie de 6,4 ani, în timp ce Grecia are cea mai „bătrână” flotă de transport, vârsta medie a vehiculelor fiind de peste 21 de ani.
În ceea ce priveşte vehiculele comerciale uşoare, flota aflată în exploatare la nivel european depăşeşte 28 de milioane de unităţi, cele mai multe – respectiv 6 milioane – fiind înmatriculate în Franţa. Vârsta medie a utilitarelor este de 11,6 ani. Spania, una dintre principalele 4 pieţe ale Uniunii, are şi cele mai vechi maşini de distribuţie, cu o vârstă medie de 13 ani, urmată îndeaproape de Italia, cu 12,6 ani.
Utilitarele diesel sunt dominante în toate ţările, cu excepţia Greciei. Aproximativ 90% dintre vehiculele comerciale uşoare din UE sunt diesel şi doar 0,3% au propulsie electrică, se mai arată în raportul ACEA.