Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Creşterea comerţului electronic duce Franţa aproape de limita disponibilităţii logistice

Dacă în 2019 vânzările din e-commerce-ul francez, atât pentru produse, cât și pentru servicii, depăşiseră 100 de miliarde de euro, acum, compania imobiliară Savills preconizează că Franța este aproape de a-şi atinge vârful limita disponibilităţii logistice, deoarece centrele de distribuție convenționale devin incapabile să gestioneze volumul de bunuri cerut de comerțul electronic. Franţa rămâne astfel în urma altor economii mari, situându-se în prezent pe locul 16 în lume în ierarhia stabilită de Banca Mondială pentru disponibilitatea logistică.

Investiţiile însă continuă. În 2019 s-a lansat Paris AIR2 Logistique la cel mai mare port fluvial din Franța, însă performanța logistică a țării va beneficia şi de deschiderea E-Valley, un hub logistic din nordul Franței care va fi unul dintre cele mai mari din Europa. Proiectul transformă o fostă bază aeriană din regiunea Hauts-de-France într-un parc logistic pentru comerț electronic. Site-ul va oferi 550.000 m2 de depozitare, până la 85.000 m2 pentru servicii și încă 300.000 m2 teren de rezervă. Locaţia le va permite clienților să rezerve spații scalabile, începând de la 6.000 m2, până la 150.000 m2.

În ceea ce priveşte preferințele de livrare ale clienților francezi, acestea diferă de cele ale altor țări, cu un număr mai mare de cumpărători care preferă să ridice coletele din punctele de distribuție, arată edelivery.net. Un sondaj a arătat că 83% dintre clienți au folosit livrarea în punctele Pick-up și 38% colectarea la magazin. De asemenea, 24% au preferat rezervarea unor mărfuri online, cu plata la ridicarea din magazin, 13% preferă să facă livrările la locul de muncă, în timp ce 9% preferă să colecteze de la un locker.

De fapt, într-un sondaj al consumatorilor din Europa de Vest, cu excepţia ţărilor nordice, Franța a avut cea mai mare proporție de consumatori care erau dispuși să folosească pick-up points, depăşind Marea Britanie, Germania, Spania, Belgia și Italia.

Articole similare

Ad