Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ford și Google își unesc forțele pentru accelerarea inovației în industria auto

Ford și Google au încheiat un parteneriat strategic pentru a accelera transformarea Ford și pentru a reinventa experiența de conectare a vehiculelor. De asemenea, Ford a numit Google Cloud drept furnizorul său principal de servicii cloud, pentru a valorifica experiența Google la nivel mondial în domeniul datelor, al inteligenței artificiale (AI) și învățării automate (machine learning). Ca parte din acest parteneriat de șase ani, începând din 2023, milioane de vehicule Ford și Lincoln vor folosi sistemul Android, precum și aplicații și servicii Google încorporate, de la hărți, până la asistență vocală.

În cadrul parteneriatului, Ford și Google au pus bazele unui grup de lucru colaborativ, Team Upshift, care va genera transformarea Ford, va duce la noi experiențe personalizate pentru consumator și va genera oportunități de inovație bazate pe interpretarea datelor (noi experiențe de cumpărare, crearea de oferte personalizate bazate de datele interpretate etc). “Ford continuă procesul complex de transformare prin electrificare, conectivitate și conducere autonomă, iar parteneriatul Google și Ford pune bazele unei structuri de inovare capabilă să ofere o experiență superioară clienților noștri și să modernizeze business-ul”, a declarat Jim Farley, președinte și CEO Ford. “Suntem mândri de acest parteneriat în care aplicăm serviciile Google AI, cloud și analiza datelor, pentru a contribui, astfel, la transformarea Ford și la construirea de noi tehnologii auto care să ajute oamenii să fie în siguranță și mereu conectați în trafic“, a declarat Sundar Pichai, CEO Google și Alphabet.

Articole similare

Ad