În ianuarie 2021, înmatriculările de vehicule comerciale noi în UE au scăzut cu 7,2%, până la 141.462 de unități, potrivit ACEA. Cererea s-a contractat pe toate segmentele, deși scăderea vânzărilor de autoutilitare noi a avut cel mai mare impact, deoarece acest segment a reprezentat mai mult de 80% din totalul înmatriculărilor din UE. Cu excepția Franței (+ 5,7%), toate piețele majore ale UE au înregistrat scăderi luna trecută: Spania (‐29,3%), Germania (‐17,1%) și Italia (‐6,7%).
În prima lună din 2021, segmentul vehiculelor utilitare ușoare noi, de până la 3,5 t (inclusiv autobuze și autocare ușoare), a scăzut cu 7,1%, fiind înmatriculate 116.177 de unități în total. Franța – piața de frunte în ceea ce privește volumul – a fost singura piață majoră de autoutilitare care a înregistrat o creștere (+ 7,4%) în ianuarie. Spre deosebire, Spania a înregistrat cel mai puternic declin (‐31,2%), urmată de Germania (‐18,5%) și Italia (‐9,2%).
În prima lună a anului, înmatriculările de camioane grele s-au contractat ușor, cu 3,3% (19.227 de unități), cu rezultate mixte în întreaga Uniune Europeană. Piețele din Europa Centrală au înregistrat rezultate puternice (+ 8,7%) în ianuarie, în timp ce, dintre piețele mari din Europa de Vest, Italia a fost singura țară cu o contribuție pozitivă (+ 8,7%), iar Spania (-8,6%), Franța (-7,8%) și Germania (-5,3%) au înregistrat scăderi.
În ianuarie, cererea de camioane din segmentul mediu a scăzut cu 5,8%, până la 22.795 de unități. Dintre principalele piețe ale UE, Italia a reușit să înregistreze creștere (+ 8,5%), în timp ce Spania (-12,8%), Germania (‐11,5%) și Franța (‐4,9%) s-au situat sub nivelul din ianuarie 2020. Segmentul de autobuze și autocare s-a contractat în ianuarie cu 24,1%, față de aceeași lună a anului trecut. În trei dintre cele patru mari piețe ale UE cererea a scăzut cu două cifre, respectiv în Spania (‐60%), Germania (‐27,3%) și Franța (‐13,1%), în timp ce Italia a înregistrat o scădere mai modestă (‐4%).