CTP, unul dintre cei mai mari cinci dezvoltatori europeni de proprietăți industriale, devine partener al Agenţia ONU pentru Refugiaţi și susține campania Către o educație mai bună. Campania a fost lansată în decembrie 2020 și își propune să crească accesul la educația superioară pentru tinerii refugiați cu sprijinul partenerilor din sectorul privat.
„Agenţia ONU pentru Refugiaţi este recunoscătoare pentru răspunsul pozitiv primit din partea CTP și deschiderea de a susține 70 de tineri prin oferirea de burse școlare la 70 de ani de la înființarea agenției în cadrul ONU. În acest moment, doar 3% dintre tinerii refugiați sunt înscriși într-un program de studii superioare. Totuși, atunci când astfel de persoane vulnerabile au parte de oportunitățile potrivite, li se oferă șansa să devină viitorii lideri ai generațiilor ce vor urma,” declară Filippo Grandi, Înaltul Comisar al ONU pentru refugiați.
Pentru a susține campania Către o educație mai bună și a eforturilor Agenției ONU pentru Refugiaţi de creștere a procentului de refugiați care se înrolează într-un program de studii superioare de la 3% la 15%, CTP va acoperi costurile de școlarizare și alocația care cuprinde cheltuielile cu locuința, mâncarea, deplasările locale și serviciile medicale pentru 70 de studenți în următorii patru ani prin donații în valoare de 735.000 euro.
„Suntem bucuroși să susținem campania inițiată de Agenția ONU pentru Refugiaţi și, în același timp, încântați să facilităm accesul la studii superioare pentru tinerii talentați care au trecut prin greutăți mari încă de la vârste fragede,” declară Remos Vos, CEO CTP. „Susținerea educației a fost dintotdeauna prioritară pentru CTP și am făcut mai multe demersuri în acest sens, printre care susținerea organizațiilor locale pentru a le oferi acces la educație copiilor defavorizați sau finanțarea studiilor pentru copiii angajaților noștri în funcție de nevoi.”