Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Șase state cu restricții „exagerate“ în vămi, în vizorul CE

Încă de la începutul pandemiei, asociația poloneză de transport și logistică TLP a informat nu numai operatorii din această țară în legătură cu restricțiile impuse de statele UE, ci și oficialii Comisiei Europene, punând la dispoziție sursa datelor și descriind problemele pe care firmele le-au întâmpinat pe traseu din cauza acestor măsuri și, mai nou, atașând fotografii sau filmări video făcute de șoferi în timp ce așteptau la granițe să efectueze testul Covid-19.

Asociația militează pentru exceptarea șoferilor profesioniști de la obligativitatea de a efectua testul Covid-19 la intrarea în țările care solicită asta și de a prezenta numeroase formulare.

Ca rezultat al unei astfel de acțiuni a TLP, CE a trimis scrisori oficiale către șase țări membre UE (Germania, Belgia, Ungaria, Danemarca, Suedia și Finlanda) despre restricțiile exagerate referitoare la mișcarea persoanelor peste granițe, scrisori prin care solicită clarificări și rezolvarea cât mai rapidă a acestor probleme. Deosebit de importantă este mai ales scrisoarea adresată Germaniei, în care CE arată clar că obligația ca șoferii profesioniști care intră în această țară din Cehia sau Austria (Tirol) să fi efectuat un test Covid-19 este disproporționată, nejustificată și discriminatorie, perturbând funcționarea pieței comune. În plus, aceste reglementări nu respectă liniile directoare ale CE referitoare la coridoarele verzi, agreate recent, care spun că mișcarea bunurilor nu trebuie restricționată în niciun fel la granițele dintre statele UE. Deci, dacă o țară vrea să impună teste Covid-19 pentru șoferi, acestea pot fi cel mult teste rapide antigen și nici chiar ele nu trebuie solicitate dacă se ajunge la blocaje în frontiere.

Articole similare

Ad