Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Privații nu sunt sprijiniți să investească în vehicule „verzi“

În ciuda obiectivelor ambițioase de reducere a poluării până în 2050 – asumate și de țara noastră – firmele private de transport rutier nu primesc finanțare de la Fondul de Mediu pentru achiziționarea de vehicule ecologice și nici nu beneficiază de alte forme de sprijin în vederea reducerii amprentei de carbon. Asta în condițiile în care transportul rutier este considerat una dintre principalele surse de poluare.

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) finanțează achiziția de autovehicule cu propulsie electrică sau hibridă diesel-electrică prin două programe, de stimulare a înnoirii parcului auto și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, derulate între 2020 și 2024. Stupoare, însă! Întrucât finanțarea prin aceste două programe are la bază o schemă de ajutor de minimis, nu este permisă finanțarea achiziției de autovehicule cu masă proprie mai mare de 3,5 t, iar dacă firmele de transport achiziționează totuși vehicule ecologice eligibile folosind cele două programe condiția este să nu fie folosite efectiv la activitatea de transport! Păi în ce alt scop ar putea operatorii să își cumpere vehicule comerciale?

Germania și alte state occidentale încurajează înlocuirea parcului auto cu mașini nepoluante de toate categoriile, inclusiv transport de marfă și de călători, cu condiția ca pentru un vehicul „verde” să fie scos din circulație un altul vechi.

Potrivit Ministerului Mediului, nu s-a discutat până în prezent posibilitatea finanțării altor autovehicule decât cele incluse în programele deja aprobate. În 2018, AFM a lansat Programul de Transport Public Nepoluant, prin care se finanțează achiziția de autobuze electrice, hibride, troleibuze și autobuze pe gaz natural comprimat. În prezent sunt în derulare două contracte, cu Primăria București (340 de milioane de lei valoare contractată) și cu Primăria Brașov (109,6 milioane de lei). Separat, prin Programul Operațional Regional se acordă finanțări tot pentru administrațiile publice locale și niciun ban pentru operatorii privați.

La fel ca măsurile palide de sprijinire a industriei în contextul pandemiei, cărăușii sunt lăsați să se descurce singuri. Fără un sprijin concret însă din partea statului, niciun agent economic nu va fi motivat să investească în tehnologii ecologice. Iar obiectivul neutralității emisiilor de carbon până în 2050 va rămâne doar pe hârtie.

Articole similare

Ad