Mediul de afaceri româno-german susține și încurajează proiectul de lege care conține ajustări și modificări în programul „Kurzarbeit”, venit acum și în sprijinul companiilor din România. În Germania, acest instrument a fost de mare ajutor. Chiar dacă mai sunt lucruri de îmbunătățit, modificările actuale sunt un pas în direcția bună. „Posibilitatea de a reduce cu până la 80% timpul de muncă al salariaților este îmbucurătoare, dar și faptul că modificările aduse legii se pliază pe nevoile companiilor”, consideră Dragoș Anastasiu, Președinte AHK România.
Încă de la debutul pandemiei, AHK România a subliniat în mai multe rânduri importanța și necesitatea introducerii Kurzarbeit, bazându-se pe experiența altor state, în special a Germaniei, stat în care acest instrument funcționează cu succes de mai bine de un secol. „Pandemia încă nu s-a încheiat, iar urmările ei vor produce efecte și pe viitor. De aceea, este important faptul că legislația privind Kurzarbeit a fost ajustată și aplicarea ei prelungită”, comentează Sebastian Metz, Director general AHK România.
Ar fi important ca această lege să poată fi aplicată și pe viitor, chiar și fără legătură cu actuala pandemie, să devină perenă și să găsim împreună, prin dialog deschis între mediul de afaceri și Guvern, soluții de îmbunătățire, mai precizează comunicatul AHK.