Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Scania începe 2021 în forță datorită restructurării și cererii mai mari din ultimul timp

Scania a avut în 2020 vânzări nete cu 18% mai mici decât în 2019, de la 152.419.000 la 125.125.000 de coroane suedeze (o coroană suedeză este echivalentul a circa 0,48 lei), iar venitul operațional a scăzut cu 49%, de la 17.488.000 la 8.887.000 de coroane suedeze. Așa cum amintește președintele și CEO-ul companiei, Henrik Henriksson, Scania s-a străduit să-și sprijine clienții prin servicii și piese de schimb care să le permită continuarea activității, dar și să gestioneze cât mai bine impactul financiar al pandemiei asupra propriei sale activități, care s-a confruntat cu fluctuații ale cererii și cu perturbări în lanțul de aprovizionare cu materie primă și componente. Compania a reușit rapid să scadă costurile și să-și păstreze lichiditățile când pandemia de Covid-19 a început să afecteze comenzile și capacitatea de livrare și a redus și costurile structurale, pentru a-și menține obiectivele pe termen lung și a continua investițiile semnificative în tehnologii noi care să permită trecerea la un transport sustenabil. Aceste măsuri au fost „dureroase, dar necesare“, constând în închiderea de centre de producție și reducerea numărului de angajați.

În a doua jumătate a anului cererea de camioane a început să crească puternic, dar cea de autobuze și autocare a rămas la un nivel jos, iar în al patrulea trimestru livrările au fost apropiate de nivelul din 2019.

Fluxul de numerar din activitatea de producție de vehicule și de servicii a fost bun datorită principiului producției bazate pe cerere și gestionării eficiente a stocurilor, iar în ceea ce privește serviciile financiare nevoia clienților de a-și reeșalona plățile a revenit la niveluri mai normale în a doua jumătate a anului, iar în al patrulea trimestru cei mai mulți dintre ei au început să plătească normal.

Datele provenite de la vehiculele Scania conectate arată că activitatea a fost bună, mai ales în transportul pe distanțe lungi, distribuție și construcții, la fel ca activitatea autobuzelor urbane, ceea ce confirmă nevoia de investiții, care se reflectă și în comenzi, cu 55% mai mari în al patrulea trimestru al anului trecut față de perioada similară din 2019.

În concluzie, după un început greu de an, Scania are acum o poziție puternică și o structură de cost capabilă să susțină cererea în creștere. Totuși, situația din lanțul de aprovizionare cu materie primă și componente încă este tensionată, ceea ce duce la perturbări ale producției și costuri crescute. În plus, încă există multă nesiguranță în ceea ce privește desfășurarea pandemiei. În ciuda provocărilor din 2020, Scania a continuat să se concentreze asupra decarbonizării produselor din portofoliul său, unele vehicule fără combustibili fosili fiind deja disponibile, iar altele fiind în faza de testare. În septembrie a fost lansată prima gamă de camioane 100% electrice și Scana a promis că de acum înainte va propune cel puțin un vehicul electric nou pe an, fie el camion sau autobuz. Până în 2025 compania se așteaptă ca vehiculele electrificate să reprezinte 10% din totalul vânzărilor sale din Europa și până în 2030 să ajungă la 50%.

Articole similare

Ad