Vion Food Group începe să utilizeze combinații articulate de camioane Mercedes-Benz Actros 1848 LS 4×2 și semiremorci Schmitz cu aerodinamică îmbunătățită, de la care se așteaptă să aducă economii de carburant de 8%. Este vorba de un proiect pilot la care participă și specialistul în aerodinamică Betterflow, iar primul ansamblu a fost recepționat la jumătatea lui martie, sub motto-ul „Împreună pentru un viitor mai bun“.
Semiremorca Schmitz este din gama S. KO Cool, are agregat frigorific S.CU2 foarte eficient și are ea însăși potențial de a reduce consumul de carburant, dar dacă i se adaugă și componentele aerodinamice de la Betterflow (o membrană LowFLOW sub caroserie, un spoiler HighFLOW pe pereții etanși și un sistem, RearFLOW pentru partea din spate, care se deschide automat la 60 km/h și a fost aprobat de UE anul trecut) sustenabilitatea în transportul rutier de marfă crește.
Betterflow este un start-up care provine din industria aerodinamică și are ca principal scop optimizarea rezistenței la aer a ansamblurilor articulate.
Testul pilot îi va permite Vion Food Group să acumuleze experiență, cu scopul de a optimiza în timp întreaga flotă folosită la transportul de carne. Compania are acum circa 300 de ansambluri în Germania și Olanda, care parcurg fiecare aproximativ 100.000 km/an, ceea ce înseamnă un consum anual mai mic cu peste jumătate de milion de litri de motorină, deci o reducere a emisiilor de CO2 cu circa 1.500 t.