Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Noul T7 – Libertatea oferită de flexibilitatea maximă

Multivan este un vehicul cu multiple utilizări, fie că vorbim de un monovolum elegant pentru familie, shuttle pentru transportul de afaceri, transportor de echipament sportiv sau camper cu spațiu de dormit. Conceptul de vehicul polivalent a fost lansat încă de la prima generație Multivan scoasă pe piață în 1985.

Flexibilitatea interiorului a fost perfecționată cu fiecare nou Multivan. Volkswagen Vehicule Comerciale prezintă anul acesta următoarea etapă a evoluției vehiculului-cult: noul Multivan. Va avea cel mai flexibil sistem interior pe care l-a avut vreodată un Bulli.

Nimic nu rămâne așa cum a fost. Și totuși totul se simte așa cum trebuie într-un Multivan: poziție înaltă de așezare în față, până la 5 scaune individuale mobile/detașabile în spate. La cerere, al doilea rând de scaune poate fi rotit cu 180o, permițând așezarea scaunelor din spate în aranjamentul tipic față în față al Multivan. Este un concept care provine de la Multivan T3 și este o formulă câștigătoare de peste 35 de ani. De la o generație la alta a devenit și mai bună. Iar acum este momentul pentru o nouă etapă: noul Multivan va transporta conceptul interior unic al T3, T4, T5, T6 și T6.1 în viitor.

Albert Kirzinger, șef de proiectare la vehicule comerciale Volkswagen, explică într-un scurt videoclip de ce scaunele flexibile și un scaun din mijloc care sunt atât mobile, cât și detașabile, sunt atât de importante pentru un Multivan: „Este minunat de practic. Și un vehicul este practic, dacă poate fi utilizat flexibil. În acest scop, am creat un nou sistem de așezare. Se pot da jos scaune, cu ușurință, pentru a vă lua echipamentul sportiv, bicicleta de munte și/sau placa de surf în acest spațiu generos proporțional. Cu aceste scaune, totul este posibil în noul Multivan.”

De acum înainte vor exista doar scaune individuale – bancheta pe toată lățimea de pe al treilea rând a fost eliminată. În același timp, noile scaune individuale din al doilea și al treilea rând au devenit mult mai ușoare. Acum pot fi mutate extrem de rapid și, de asemenea, scoase și introduse înapoi cu cea mai mare ușurință. Acest lucru se datorează faptului că Volkswagen a reamenajat și sistemul de glisare a scaunelor. Acum este un sistem end-to-end din spate până la al doilea rând de scaune. Acest lucru face ca amenajarea scaunelor să fie mai flexibilă ca niciodată. Deoarece bancheta din spate cu trei locuri a cedat locul scaunelor individuale, va fi posibil în viitor, de exemplu, să se scoată pur și simplu scaunele de pe o parte a vehiculului sau să se poată împinge fără probleme scaunul din mijloc al celui de-al treilea rând înainte doar până la primul rând de scaune pentru transportul de biciclete de curse scumpe sau e-biciclete. Din 1985, fiecare Multivan a avut, de asemenea, o masă la bord. Și aceasta a fost reinventată de Volkswagen Vehicule Comerciale, devenind mai funcțională ca niciodată și poate fi fixată, de asemenea, în orice poziție.

Iar povestea continuă. Va urma!

Articole similare

Ad