Volumele livrate de Sameday în perioada Paștelui au fost cu 20% mai mari decât perioada similară din 2020, trendul ascendent al comerțului online păstrându-se și pentru începutul lui 2021, a declarat Lucian Baltaru, CEO Sameday, pentru revista Tranzit.
„După un 2020 tumultos, începutul anului 2021 se încadrează în estimări, marcând o perioadă de așezare post-pandemică. Pe fondul creșterii organice a apetitului pentru cumpărăturile online, de anul trecut, constat o menținere a trendului ascendent urmat de e-commerce și în primul trimestru al acestui an“, a remarcat Lucian Baltaru.
Potrivit acestuia, tendința de creștere s-a resimțit în volumele Sameday dat fiind faptul că majoritatea clienților sunt magazine online. Spre exemplu, în perioada Sărbătorilor Pascale, compania a livrat peste 1 milion de colete, înregistrând o creștere cu 20% a volumelor raportate la același interval din 2020.
„Bineînțeles că un impact direct în rezultate l-a avut tendința naturală de consum crescut din perioada Sărbătorilor, dar și confortul și flexibilitatea pe care livrarea bunurilor acasă sau în easybox le-o aduce consumatorilor. Așadar, un rol semnificativ în susținerea acestui trend îl jucăm și noi, companiile din curierat. De aceea, în continuare sunt convins că vor face diferența companiile care dispun de capacitate operațională scalabilă și care se pot adapta din mers unor cerințe ale consumatorilor din ce în ce mai educate.“