Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Parlamentul European a votat Legea Climei, cu obiective ambiţioase de reducere a poluării

Legea Climei, votată de Parlamentul European (PE) pe 24 iunie, stabileşte obiective ambiţioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), cu 55% până în 2030 (raportat la valorile din 1990), faţă de 40%, cât era planificat anterior prin Green Deal. Noul actul normativ fusese convenit informal cu statele membre în aprilie a.c., cu 442 de voturi pentru, 203 împotrivă și 51 de abțineri.

Legea Climei transformă astfel angajamentul politic asumat prin Acordul Verde European față de neutralitatea climatică a UE până în 2050 în obligație. După momentul 2050, Uniunea va sancţiona emisiile negative.

Comisia Europeană (CE) va face o propunere pentru stabilirea unui nou obiectiv climatic pentru 2040, cel târziu la șase luni după prima revizuire globală din 2023, prevăzută în Acordul de la Paris. În conformitate cu propunerea Parlamentului, CE va publica cantitatea maximă de emisii de GES estimate pe care UE le poate emite până în 2050 fără a pune în pericol angajamentele UE în temeiul acordului. Acest așa-numit „buget GES” va fi unul dintre criteriile avute în vedere pentru a defini obiectivul revizuit al UE pentru 2040. Astfel, până la 30 septembrie 2023 și, ulterior, la fiecare 5 ani, Comisia va evalua progresele colective realizate de toate țările UE, precum și consistența măsurilor naționale, în direcția obiectivului UE de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050.

Având în vedere importanța avizului științific independent și pe baza unei propuneri din partea PE, va fi creat un Comitet consultativ științific european privind schimbările climatice pentru a monitoriza progresul și pentru a evalua dacă politica europeană este conformă cu aceste obiective.

Acordul va fi aprobat în scurt timp de Consiliu. Regulamentul va fi apoi publicat în Jurnalul Oficial și va intra în vigoare 20 de zile mai târziu. Comisia intenționează să prezinte o serie de propuneri pe 14 iulie 2021 pentru ca UE să poată atinge noul obiectiv mai ambițios trasat pentru 2030.

Articole similare

Ad