O analiză printre transportatorii maritimi realizată în primul trimestru de către compania Alphaliner arată că volumele au scăzut surprinzător în prima parte după creșterea din a doua jumătate a lui 2020.
Compania de consultanță a relevat faptul că doar armatorul Zim a înregistrat o creștere trimestrială în T1, în timp ce HMM și Cosco au raportat scăderi de aproximativ 10%. „Cu excepția Zim, manipulările pentru liniile superioare de containere seamănă cu volumele din ultimul trimestru din 2019“, au explicat cei de la Alphaliner.
Consultantul spune că se așteaptă ca armatorii să înregistreze însă profituri record, pe fondul deficitului de capacitate, pentru trimestrul al doilea, iar aceste cifre vor urma să fie publice în curând. Spre exemplu, ratele pe cursele spot pe relația Asia-Europa de Nord au crescut și cu 500% din noiembrie 2020 și până în prezent, la care se adaugă și taxele de garanție pentru echipamente și disponibilitatea spațiului, ce pot fi 4.000-5.000 de dolari/containerul de 40′.
Iar speranțele că lanțurile maritime de aprovizionare vor reveni la situația de dinainte de criză au fost spulberate de incidentele majore cauzate de blocarea activității Canalului Suez și portului Yantian, în lunile martie, respectiv mai-iunie.