Asociațiile spaniole ale expeditorilor au blocat aprobarea unui Plan de măsuri de criză pentru a promova intermodalitatea în această țară, Plan ce include peste 50 de măsuri legislative, de infrastructură și economice, din cauză că acesta nu prevede și creșterea greutăților și dimensiunilor vehiculelor de transport de mărfuri.
Planul a fost elaborat de o Comisie de Muncă special creată în cadrul Consiliului Național pentru Transport Rutier, la care au participat reprezentanți ale principalelor asociații ale transportatorilor și expeditorilor, dar și entități publice și private implicate în diverse moduri de transport.
Obiectivul Planului a fost să promoveze intermodalitatea rutier-feroviar în transportul de mărfuri din Spania, pentru a beneficia de potențialul economic, social și de mediu existent, având în vedere faptul că această țară are una dintre cele mai scăzute participări ale feroviarului la transportul de mărfuri, cu aproape 3% din totalul volumelor, față de peste 90% transportul rutier.
Pentru a încuraja transportul feroviar, Planul include 12 măsuri urgente și alte 49 de măsuri prioritare. Însă toată munca de până acum a fost făcută inutilă prin refuzul asociațiilor expeditorilor de a-l sprijini, refuz justificat prin aceea că documentul face o simplă referire la faptul că posibila creștere a maselor și dimensiunilor vehiculelor de transport ar putea îngreuna cooperarea pentru ambele moduri și ar afecta costurile, date fiind limitările din prezent ale infrastructurii feroviare.
Pentru a bloca aprobarea Planului, asociațiile expeditorilor și-au exercitat pentru prima dată în istoria Consiliului Național pentru Transport Rutier posibilitatea „minorității de blocare“, deci Planul nu va intra în vigoare deși majoritatea celor prezenți în Comisie a fost de acord cu el.
În opinia asociației transportatorilor FENADISMER, această blocare este încă o dovadă a atitudinii pe care au avut-o în ultimii ani asociațiile expeditorilor în ceea ce privește unele dintre cele mai importante aspecte cu care se confruntă transportul rutier de mărfuri, atitudine care împiedică ajungerea la acorduri pentru rezolvarea lor și îmbunătățirea acestei activități.