Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Poziție similară cu cea din autoturisme și disponibilitate mai mare

Directorul de design Renault Trucks, Paul Daintree, a prezentat pe 8 iulie, în cadrul unui eveniment online, geneza noilor modele T, T High, C și K, care se remarcă printr-un nivel înalt de confort – deoarece una dintre cerințele clienților a fost ca poziția la volan să fie similară cu cea din autoturisme – și productivitate, inclusiv datorită disponibilității mai mari, obținute prin intermediul serviciilor de asistență de la distanță și sistemului Predict

Munca de dezvoltare a noilor modele a început în 2018, în colaborare strânsă cu unii dintre clienții companiei, deoarece „este crucial pentru designeri să așeze utilizatorul final în centrul concepției și deciziilor lor. De aceea am organizat sesiuni cooperative cu clienții în studioul de design și am vizitat parcări și depozite pentru a ne întâlni cu cărăușii și cu șoferii, a le înțelege necesitățile și a le răspunde.”

Această muncă de teren, alături de informațiile colectate de la dealeri și de experiența inginerilor Renault Trucks, au constituit baza schimbărilor aduse stilului și confortului vehiculelor.

Partea frontală a fost redesenată, pentru a oferi mai mult spațiu pentru picturi și elemente grafice personalizate. Luminile frontale au fost înnoite total, folosind tehnologia LED, care nu numai că are avantajul unei mai bune iluminări, ci le și permite designerilor să reducă înălțimea farurilor și să plaseze mai multe elemente pe o suprafață mai mică. Deasupra farurilor a fost adăugat un deflector, iar proporțiile părții din față au fost complet modificate, camionul având „o prezență mai pregnantă și mai multă atitudine, ceea ce face să fie recunoscut imediat”.

Grila frontală a fost și ea reproiectată, pentru a crea un aspect mai sofisticat, de autoturism, și funcția de rabatare, prin care poate fi transformată în scaun, masă sau treaptă, a fost menținută datorită popularității ei în rândul șoferilor. Iar dimensiunile logo-ului Renault Trucks pe grila frontală sunt acum mai mari.

Noile camioane au volan ajustabil pe trei axe, cu un buton care se poate opera cu piciorul, aspecte ce facilitează adaptarea poziției șoferilor la forma corpului și la preferințele lor. În plus, este disponibil un sistem de pornire fără cheie.

Și confortul patului de bază a fost îmbunătățit prin creșterea grosimii și densității saltelei, prin dublarea numărului de arcuri și prin adăugarea unui topper.

Designerii Renault Trucks au creat și spații de depozitare mai mari și au adăugat spații speciale pentru telefoane sau tablete, cu puncte de încărcare USB în apropiere. Spațiile de depozitare care nu sunt vizibile includ un nou sertar ce permite transportul în siguranță al unui carnet A4 sau al unei tablete.

Pentru o atmosferă relaxantă la bord, materialele și culorile au fost schimbate și contrastele au fost îndulcite, odihnind ochii șoferilor. Scaunul integral din piele a fost înlocuit cu cel din material textil gofrat, iar logo-ul subliniază, ca și în cazul exteriorului noilor camioane, „mândria de a fi Renault Trucks“.

Durată de exploatare mai mare cu două zile/an

Renault Trucks promite că durata de exploatare a noilor camioane este cu două zile pe an mai mare decât a modelelor anterioare, datorită noilor servicii de asistență care permit actualizarea softului de la distanță, pentru a oferi mereu cele mai bune performanțe, și soluțiilor de întreținere predictivă și pro-activă, care monitorizează continuu principalele componente ce ar putea duce la defecțiuni și organizează optim vizitele la service, prin gruparea mai multor intervenții. Iar clienții care au testat deja sistemul Predict și au vorbit despre el în cadrul conferinței apreciază și utilitatea lui foarte mare în problema bateriilor și consumabilelor care se pot uza prematur.

Fiabilitatea, „care a fost mereu la cele mai bune niveluri de pe piață și a ținut cont de cerințele clienților“, este și ea îmbunătățită, în special la nivelul transmisiei și arborelui cu came.

Iar intervalele de revizii sunt de până la 150.000 km sau 18 luni.

Optimizarea merge înainte

Bruno Blin, președintele Renault Trucks, promite că și această gamă va continua să fie îmbunătățită, pentru a face față provocărilor viitoare din transporturi, una dintre priorități fiind dezvoltarea de produse care să scadă amprenta de CO2. Din a doua jumătate a acestui deceniu producătorul francez va extinde soluțiile de electromobilitate pe bază de hidrogen, pentru operațiuni solicitante, de mare tonaj, pe distanțe lungi, și din 2040 va avea o gamă care nu va mai folosi deloc combustibil fosil.

Această „călătorie“ este făcută alături de Grupul Volvo, al cărui președinte și CEO, Martin Lundstedt, a declarat cu aceeași ocazie că va continua să sprijine dezvoltarea și succesul Renault Trucks în acest moment în care industria camioanelor se confruntă cu cea mai importantă tranziție din istorie și în care logistica, un factor generator de prosperitate pentru societate, trebuie să fie cât mai durabilă, ceea ce se poate realiza prin soluții de transport 100% sigure, fără combustibil fosili și mai productive, care, desigur, necesită investiții mari în tehnologie.

Un student turc de 18 ani câștigă premiul Renault Trucks pentru design

Enes Bolat este pasionat de Euro Trucks Simulator 2 și declară că a depășit 2.000 de ore de joc, dar că nu intenționează să devină șofer de camion, ci să urmeze o carieră în IT. Învingătorul în competiția de design mai spune că era familiarizat cu Renault Trucks datorită simulatorului, dar că interesul lui față de această marcă a crescut după lansarea noilor modele. „Mi-a plăcut din prima estetica modelelor T și T High Evolution, în special noul design al farurilor, iar discursul directorului de design m-a motivat să iau parte la competiție.”

Enes Bolat și-a creat propriul design folosind software de procesare imagini și s-a inspirat din lumea mașinilor de raliu, creând un template, modelându-l și transferându-l în joc. Iar în două săptămâni a fost proiectat camionul Renault Trucks T High în 3D, pentru care a folosit trei culori principale, roșu, negru și nuanțe de gri, iar designul farurilor a fost accentuat prin adăugarea de dungi roșii.

Asemănarea cu mașinile de raliu este dată de o bandă în carouri care înconjoară cabina, logo-ul mărcii completează partea frontală, iar pe laterale un model de linii negre sporește efectul de viteză și îi conferă vehiculului, numit „Renault Trucks Diamond Evolution”, un aspect suplu.

Tânărul nu și-a imaginat că va fi pe primul loc și chiar i se pare incredibil să câștige o competiție internațională în acest joc de care s-a bucurat atâția ani și să își vadă designul inclus oficial în joc. În plus, cu ocazia evenimentului online, el a avut și plăcerea de a-și descoperi designul pe un Renault Trucks T High real.

Articole similare