Asociația poloneză de transport și logistică TLN atrage încă o dată atenția asupra impactului negativ pe care Pachetul Mobilitate îl va avea asupra operatorilor central și est-europeni, care în prezent realizează circa 60% din transportul internațional din Europa – iar polonezii 24-30%. Una dintre principalele probleme se referă la reglementarea cuantumului și metodei de contabilizare a salariilor șoferilor, conform Directivei Detașării.
Deoarece salariile conducătorilor auto din țările central și est-europene sunt mai mici decât cele din statele mai dezvoltate economic, există un mecanism de compensare a creșterii costurilor de trai ale șoferilor, în sensul în care ei primesc indemnizații mari, sume forfetare pe noapte ș.a.
Până acum, unele dintre ele puteau fi luate în considerare în calcularea salariului minim cerut în țările unde ajungeau, dar din februarie 2022 vor fi modificări, atrage atenția TLP, în sensul că șoferilor estici va trebui să li se acorde același salariu pe care îl primesc șoferii din acea țară, și că nu se va mai ține cont, nici măcar parțial, de sumele plătite pentru întreținerea lor, pentru a se ajunge la salariul minim de acolo.
Astfel, transportatorii care fac cross trade și cabotaj vor trebui să majoreze salariile conducătorilor auto cu câțiva euro/ora de muncă în țara-gazdă, dar vor trebui și să plătească în continuare indemnizații de deplasare și sume pentru masă, cazare etc.
Asta va duce la creșterea costurilor de transport, cu atât mai mult cu cât și taxele sociale și impozitele vor fi mai mari, pentru că se vor aplica la salarii mai mari, iar din cauza crizei de șoferi angajatorii vor trebui să achite o parte din taxele angajaților, pentru ca veniturile nete ale acestora să nu se diminueze.
Simulările realizate de experții grupului INELO, la solicitarea TLP, arată că în cazuri extreme (pentru transportatori care fac doar cabotaj și cross dock și care plătesc un salariu apropiat de cel minim din Polonia) creșterea costurilor cu forța de muncă poate fi și de 100%. Dar, pentru că transportatorii nu fac doar cabotaj și cross dock și plătesc salarii apropiate de media națională, nu de salariul minim, costurile cu forța de muncă ar crește de fapt cu 40-60%, ceea ce oricum va duce la profitabilitate negativă.
Este nevoie de sprijinul guvernului în privința fiscalității
O creștere semnificativă a costurilor pentru transportatorii care fac cabotaj și cross trade va duce la eliminarea a mii de ansambluri din aceste tipuri de operațiuni, iar ele vor încerca să fie implicate în transport național sau bilateral, unde cererea este mult mai mică și unde, deci, se va ajunge la o luptă disperată pentru comenzi.
Pentru a preveni un asemenea dezastru, TLP consideră că este nevoie de acțiune legislativă din partea guvernului Poloniei, astfel încât să se împiedice creșterea poverii contribuțiilor sociale și a impozitelor asupra firmelor de transport.
Pe termen lung eșecul guvernului în a proteja interesele industriei de transport internațional, unde sunt angajați 250.000-300.000 de șoferi polonezi, va duce la scăderea cu 20% a volumelor pentru 36.000 de firme și vor apărea probleme serioase legate de oferta prea mare de servicii de transport prin revenirea a numeroase ansambluri pe piața internă. Astfel că zeci de mii de locuri de muncă se vor pierde, câteva mii de firme vor falimenta, cele mai multe mici și mijloci, și banii colectați de guvern vor fi mai puțini, ca și banii colectați de administratorul drumurilor și de bugetele locale sau banii din TVA, accize ș.a.
TLP menționează că un ansamblu care parcurge 100 km generează venituri de 278 de zloți polonezi (1 zlot polonez este aproximativ 1,09 lei) și că prăbușirea industriei de transport va duce pe termen lung la o scădere vizibilă a PIB-ului Poloniei, unde are o pondere de circa 6%, dar și la pierderea competitivității firmelor poloneze care produc pentru UE.
Transportatorii polonezi, amenințați și din vest și din est
TLP așteaptă, în plus, ca guvernul să aplice în legislația națională obligațiile ce decurg din directiva detașării și pentru lucrătorii din afara UE care muncesc în Polonia. Altfel va crește avantajul competitiv al transportatorilor din Ucraina, Belarus și Rusia, în condițiile în care o mare parte din volumele de transport intern din Polonia au fost pierdute de firmele locale în dauna celor ucrainene, iar dacă nu se vor lua astfel de măsuri polonezii vor dispărea complet de pe piața proprie.
În plus, ar trebui ca Polonia să oblige șoferii din afara UE să respecte Regulamentele 561/2009 și 165/2014, inclusiv interdicția de a lua pauza săptămânală normală în cabină. Mai ales că unii dintre partenerii estici ai Poloniei adoptă legi naționale incompatibile cu acordurile bilaterale din transportul rutier internațional care limitează activitatea polonezilor.