Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

70 de ani de istorie a transportului turistic

Setra a sărbătorit luna trecută 70 de ani de la înființare, printr-un eveniment inedit, invitând presa de specialitate să conducă modele mai noi sau mai vechi, din flotele clienților sau ale foștilor angajați. Fără a aminti despre rezultatele financiare și vânzările din anul trecut, care au aruncat în aer industria turismului, oficialii Setra au preferat să vorbească despre trecutul încărcat de istorie al autocarelor fabricate la Ulm și noutățile tehnologice și legislative, care vor marca noile generații de autocare.

Setra, o abreviere a cuvântului german „selbsttragend” (auto-susținere, cu referire la construcția monococă a vehiculului), a devenit sinonim cu modernismul și calitatea în transportul turistic de pasageri. În contextul pandemiei, sărbătorirea momentului aniversar a fost înlocuită cu un eveniment mai rezervat, mai puțin entuziast decât de obicei. Totuși, reprezentanții Setra nu și-au dorit ca marcarea celor 70 de ani să treacă neobservată. De-a lungul istoriei sale pline de evenimente, perioade dificile au mai existat, însă autocarele Setra – înainte Kässbohrer – au fost întotdeauna alături de transportatori. Și acesta a fost și mesajul evenimentului organizat luna trecută la Ulm.

„Odată ce ajungi să lucrezi pentru Setra și să fii implicat în dezvoltarea mărcii, devii ambasadorul ei pe viață”, ne-a declarat un fost angajat al companiei, bun cunoscător al istoriei acesteia. „Secretul stă în atenția acordată detaliului și sentimentului de confort și de siguranță insuflat de produs atât șoferilor, cât și pasagerilor deopotrivă. Prin urmare, este o mândrie să te asociezi cu un asemenea brand.“

Desigur, nu oricine își poate permite un autocar Setra și, poate și din acest motiv, șoferul care primește în operare un astfel de vehicul este, de asemenea, mândru, iar starea de mulțumire se transmite și călătorilor.

Revoluție tehnologică la fiecare nouă generație

Istoria Setra a început în 1951, când Kässbohrer, un producător din Ulm, a prezentat modelul S 8, primul autobuz fabricat în serie cu caroserie autoportantă, motor montat în spate și o acționare directă pe puntea spate, dând astfel numele actual al mărcii. Între timp, cu un total de șase serii de modele în ultimele șapte decenii, Setra s-a bucurat de aprecierea clienților, stabilind cu fiecare generație noi standarde în industria europeană de construcții de autobuze și autocare.

Tranziția de la seria de modele Setra 10 la seria 100 în 1967 a marcat o dezvoltare ulterioară în industrializarea construcției de autobuze în cadrul companiei, prin implementarea unui sistem modular de producție, cu numeroase părți comune pentru cele 9 modele. Dacă aspectul autobuzelor din seria modelelor 100 a fost caracterizat printr-o formă mai unghiulară, un grad mai ridicat de confort, habitaclu și spațiu interior mai mari, Seria 200 a rămas în istorie ca prima care a introdus ventilația cu flux transversal (în 1976), cu încălzire și răcire separate pentru șofer și cabină, care a inclus dezaburirea eficientă a parbrizului. Cele șase modele ale celei de-a treia generații au impresionat cu designul elegant, cu linii curbe, tranziții netede și contururi clare.

1991 a fost anul lansării seriei 300, caracterizate de oglinzile retrovizoare înclinate, reglabile și încălzite din interiorul autobuzului, și de panoul de bord ergonomic, cu cele mai importante instrumente poziționate în câmpul vizual principal al șoferului. Cu seria 300, Setra a prezentat trei variante de autobuze diferite, TopClass, ComfortClass și MultiClass, construite pe baza unei singure platforme. Toate erau echipate cu aceeași caroserie și suspensie, dar cu compartimente pentru pasageri configurate diferit.

În 2001, Setra a introdus TopClass 400, anunțând o nouă dimensiune în designul autocarelor turistice care garantează călătoria la cel mai înalt standard atât pentru șofer, cât și pentru pasageri. Designul a fost caracterizat de linia cromată cunoscută sub numele de „La Linea”.

Gama a fost extinsă în 2004 cu ComfortClass 400 și în 2005 cu autobuzele interurbane din seria MultiClass 400. Seria 400 a inclus în total peste 20 de modele.

Setra ComfortClass 500 a fost prezentat în 2012, după o fază de dezvoltare de patru ani, care a inclus testări complete. Noile autocare premium impresionează cu un design optimizat, cu un coeficient de aerodinamicitate de 0,33, de neatins în sectorul autocarelor turistice până la acel moment. Elegantele vehicule TopClass 500 au urmat în 2014, completate de double-deckerul S 531 DT lansat inițial în 2019.

Odată cu apariția ComfortClass 500 în 2012, Setra a prezentat primul concept de autocar turistic din lume care respectă cerințele Euro VI, cu un interval de schimb al uleiului de la 90.000 la 120.000 km. ComfortClass 500 este mai ușor cu 330 kg față de generația anterioară, fiind alimentat de motoare din noua generație Mercedes-Benz „BlueEfficiency Power” și echipat cu toate sistemele de siguranță și de asistență a șoferului disponibile pe toată gama de autovehicule Mercedes-Benz.

Fără dezvăluiri legate de Seria 600

Chiar dacă mai e mult până la lansarea Seriei 600, mai ales că modelul precedent încă nu a avut timp să-și amortizeze investițiile în dezvoltare, întrebarea firească este legată de tehnologiile care se vor regăsi în generația următoare, cu atât mai mult cu cât ea vine în contextul mutării masive a industriei auto de la diesel la electric.

În momentul de față suntem într-un punct de cotitură, care nu este dat atât de mult de progresul tehnologic în sine, ci de reglementările nou introduse și de obligațiile care le revin firmelor de transport.

Totuși, în ciuda presiunii pentru reducerea emisiilor poluante, având în vedere și specificul transportului cu autocarul, în perioada următoare cel mai probabil vom asista doar la optimizarea funcționării motoarelor cu ardere internă, susținute de sisteme care să dicteze exploatarea acestora cât mai aproape de valorile ideale, în funcție de topografie, condiții de trafic etc. Propulsia electrică pe baterii și chiar și pe hidrogen va rămâne deocamdată doar pentru aplicații urbane – cel puțin în transportul de călători – unde este mai ușor de controlat și unde, cu siguranță, va fi dezvoltată și perfecționată. În același timp, alte soluții tehnologice vor progresa, inclusiv combustibilul sintetic (e-Fuel), care, spre deosebire de baterii sau de gazul natural, are nevoie de un spațiu mult mai mic de stocare și eficientizează volumul util disponibil în autocar. Nimeni nu poate ști însă cum vor evolua lucrurile în următoarele decenii.           

Articole similare

Ad