Noul ansamblu, cu șase etaje, clasa A+, cu certificat BREEAM Very Good pentru design tehnic, denumit Girteka Park și aflat tot în Vilnius (Lituania), are interiorul asemănător cu o insulă naturală, cu numeroase plante, și include sală de gimnastică, bibliotecă unde se poate lucra în liniște, restaurant, cinci terase exterioare pentru muncă, pauză sau organizare de evenimente interne și alte spații de servicii dedicate numai angajaților companiei, în număr de peste 2.400 în departamentele administrative, de la care se așteaptă să lucreze pe principiul cooperării. Ei vor putea să-și schimbe în permanență locul, alegând fie un spațiu prietenos, privat, fie unul pentru muncă de echipă, fie unul aflat la distanță, în orice țară din Uniunea Europeană, câtă vreme Girteka a adoptat din iunie 2021 sistemul hibrid – o parte din timpul de lucru este la birou și o parte, oriunde în Lituania sau în UE.
Noul sediu se află lângă una dintre cele mai importante artere de transport din Vilnius – deci este foarte accesibil atât pentru transport public, cât și privat – și care leagă partea centrală a orașului și principalele cartiere rezidențiale.
Odată ce clădirea va fi finalizată, aici vor fi instalate panouri solare pe acoperiș, care vor produce circa 10% din necesarul anual al întregului centru de afaceri. Tot aici vor fi circa 540 de locuri de parcare subterană și supraterană, dintre care unele adaptate pentru a putea încărca mașini electrice, și spații pentru biciclete și scutere, la fel, cu posibilitate de încărcare.
Clădirea a fost închiriată de la Gallio Group, dezvoltatorul proiectului, care a investit în ea peste 30 de milioane de euro și a intenționat crearea unui spațiu modern, plăcut din punct de vedere estetic, cu nivel foarte ridicat de confort, cu lumină naturală și aer proaspăt, dar și flexibil, astfel încât organizarea birourilor să se poată modifica.
Este cel mai mare contract de închiriere de birouri semnat în 2021 în Vilnius, unde în prima jumătate a anului au fost tranzacționate suprafețe totalizând 46.000 m2, iar a doua jumătate a început cu acest proiect, care are, el singur, 14.000 m2, o suprafață tranzacționată în general o dată sau de două ori pe an în capitala Lituaniei.