Biroul politic naţional al PNL, convocat astăzi, 18 august, a validat numirea deputatului Dan Vîlceanu în funcţia de ministrul de Finanţe, cu 47 de voturi pentru şi unul împotrivă (chiar al lui Ludovic Orban).
Preşedintele PNL a declarat că întreaga răspundere asupra mandatului lui Dan Vîlceanu îi revine premierului Florin Cîţu şi echipei care îl susţine. La rândul său, premierul a declarat la finalul şedinţei că noul ministru ar putea depune jurământul chiar astăzi.
Dan Vîlceanu şi-a început cariera politică la PSD, în 2006, iar din 2009 a trecut la PDL Gorj, iniţial ca secretar executiv, iar apoi ca preşedinte de filială. În prezent, Vîlceanu este la al doilea mandat de deputat şi membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei.
Având în vedere experienţa sa în domeniul financiar, transportatorii aşteaptă o reacţie rapidă şi fermă din partea noului ministru pentru rezolvarea problemei impozitării retroactive a diurnei şi acordarea amnistiei solicitate deja în mai multe rânduri.