Axes Software, cea mai veche companie românească de soluții software pentru supply chain management, prezentă pe piață de 16 ani, și-a asumat misiunea de a le oferi clienților aplicații originale și inovatoare. În acest sens, în tot ceea ce a proiectat și implementat, a folosit cele mai noi tehnologii disponibile pentru a le garanta utilizatorilor un grad sporit de automatizare a fluxurilor logistice.
Principiul care a stat la baza evoluției Axes Software, și pe care îl respectă în tot ceea ce face, este acela că inovarea asigură supraviețuirea și dezvoltarea oricărei firme. De aceea, așa cum declară Edward Petrescu, directorul general al companiei, „finanțarea din fonduri europene destinate cercetării și dezvoltării ni se potrivește mănușă. Ca să ne putem atinge obiectivele îndrăznețe într-un timp mult mai scurt, am accesat peste 1,8 milioane de euro pentru proiectul nostru intitulat «Platforma inovatoare de gestionare prin inteligență artificială a proceselor de lucru în fabrici și depozite», care beneficiază de cofinanțare din Fondul Social European prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.“
Din martie 2020 până în martie 2023, compania și-a propus să aducă schimbări tehnologice aplicațiilor cu care este deja prezentă pe piața românească și internațională, pentru a fi la zi cu ultimele tehnologii hardware și software. Totodată, Axes Software are în proiect să dezvolte și alte aplicații noi, destinate sectoarelor economice și activităților logistice lăsate pe planul al doilea până de curând.
Gama completă de soluții Axes Software, xTrack LMS (Logistics Management Suite), asigură managementul și gestionarea complet automatizată pentru majoritatea proceselor și activităților din Supply Chain:
- Producție (MES/APS/MRP – Manufacturing Execution System/Advanced Planning and Scheduling/Manufacturing Resource Planning)
- Depozitare (WMS – Warehouse Management System)
- Transport (TMS – Transport Management System)
- Livrare la client (POD – Proof of Delivery)
- Calculul profitabilității activităților logistice (FIN)
- Reverse Logistics – Managementul ambalajelor (PMS – Packaging Management System)
- Managementul activităților din curtea depozitului (YMS – Yard Management System).
Pentru mai multe informații despre obiectivele și rezultatele anticipate ale proiectului Axes Software, accesați: https://axessoftware.com/ro/proiect-axes-fonduri-europene/
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din FEDR Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC)
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României