Așa cum știți deja, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis pe 28 octombrie 2020 cum se calculează corect costurile cu infrastructura din Germania, fără a include și cheltuielile cu poliția rutieră, și, pentru a lua în considerare principiile stabilite de CJUE pentru perioada actuală, a fost făcută o recalculare și o actualizare a cheltuielilor cu infrastructura de la data acestei decizii. Legea care scade taxele de drum va intra în vigoare pe 21 octombrie 2021 și va afecta și perioada dintre 28 octombrie 2020 și 30 septembrie 2021.
Pornind de la noile valori, firmele care pot dovedi câți kilometri au parcurs pe drumuri cu taxă din Germania pot solicita rambursarea sumelor în plus pe care le-au plătit. Ele trebuie să dețină facturile primite lunar de la Toll Collect GmbH sau EEMD, alături de înregistrări ale rutelor din 28 octombrie 2020 încoace și ultima factură pentru perioada de până la 30 septembrie 2021.
Din moment ce legea intră în vigoare abia de la 1 octombrie 2021 și se vor primi înapoi sumele aferente pentru toate cursele efectuate până la 30 septembrie 2021, firmele trebuie să depună cererea de rambursare numai când au toate declarațiile și facturile pentru această perioadă, astfel încât să se ia în calcul toate cursele.
Cererile se pot depune până la finalul lui 2023, iar în prezent instituțiile germane fac pregătiri pentru ca aplicația să fie cât mai simplă posibil.