Conform statisticilor DRPCIV, în primele trei trimestre din 2021 s-au înmatriculat pentru prima dată în România 4.731 de autovehicule comerciale noi de peste 16 t, cu aproape 40% mai multe decât cele 3.381 din perioada similară a lui 2020.
Dintre acestea, 4.523 de autoutilitare noi de peste 16 t, față de 3.078 în perioada similară din 2020. Lider de piață la categoria autoutilitarelor grele este Mercedes-Benz, cu 1.135 de unități (față de 613 în 2020), iar podiumul este completat de DAF, cu 693 de unități (346 în 2020) și Volvo, cu 686 de unități (592 în 2020). Clasamentul continuă cu MAN (594/599, singura scădere de anul acesta), Ford Trucks (428/289), Scania (406/209), IVECO (293/207), Renault Trucks (245/202), ATP Trucks (42/17) și Tatra, cu o autoutilitară de peste 16 t.
Iar din cele 208 autospeciale de peste 16 t (în scădere față de cele 303 din primele trei trimestre ale lui 2020), aproape jumătate (98) sunt Ford Trucks, care în perioada similară din 2020 a vândut 119 autospeciale grele noi. Pe podium mai urcă MAN (cu 32 de autospeciale în 2021 și 74 în 2020) și Mercedes-Benz (24/16). Clasamentul continuă cu IVECO (16/24), DAF (11/6), Liebherr (10/17), Scania (7/25), Renault Trucks (2/6), Volvo (4/6), Schwing (2/1) și Demag, cu on autospecială de peste 16 t înmatriculată în primele trei trimestre din 2021.