Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorii spanioli cer ajutor de la guvern pe modelul Franței și Portugaliei

Scumpirea cu peste 30% a motorinei în ultimul an, până la valori record, și faptul că se așteaptă ca prețul să crească în continuare în următoarele săptămâni au făcut ca guvernele Franței și Portugaliei să adopte pachete de măsuri excepționale de sprijin pentru cetățenii vulnerabili și pentru industriile cele mai afectate de scumpiri, printre care se numără și cea de transport, în special firmele mici, ale căror lichidități sunt amenințate puternic, cu atât mai mult cu cât aceste scumpiri nu pot fi transferate clienților. Iar federația transportatorilor spanioli FENADISMER solicită ca și guvernul Spaniei să ia măsuri similare.

Federația admite că guvernul nu poate fi acuzat de scumpirea motorinei (până la o medie de peste 1,35 de euro/l în Spania, preț care nu a mai fost atins din decembrie 2013), care se întâmplă pe plan internațional, dar crede că acesta poate adopta măsuri excepționale. De exemplu, în Franța guvernul va oferi un „cec de combustibil“ pentru mai mult de 38 de milioane de persoane, pentru a atenua efectele inflației, iar guvernul Portugaliei va reduce în următoarele patru luni cu 10 cenți taxa pe combustibil și va prelungi, pentru transportatori, scutirea de la plata Taxei de Circulației.

Articole similare

Ad