Parlamentarii europeni au decis să înceapă discuțiile cu privire la adoptarea unei directive care va garanta tuturor lucrătorilor din UE un salariu minim corect și adecvat. Astfel, Parlamentul a aprobat mandatul agreat de Comisia pentru Ocuparea forței de muncă și Afaceri sociale cu 443 de voturi pentru, 192 împotrivă și 58 de abțineri. Imediat ce Consiliul îşi va da votul favorabil vor putea începe şi negocierile.
Proiectul de directivă privind un salariu minim urmărește să stabilească cerințe minime pentru a asigura un venit care să permită un nivel de trai decent pentru angajaţi și familiile acestora. Acest lucru poate fi realizat fie prin intermediul unui salariu minim legal (cel mai scăzut nivel de salariu permis de lege), fie prin permiterea lucrătorilor să-și negocieze salariul cu angajatorii prin negocieri colective. Parlamentul dorește, de asemenea, să consolideze și să extindă acoperirea negocierilor colective, obligând statele membre cu mai puțin de 80% din lucrătorii acoperiți de aceste acorduri să ia măsuri active pentru promovarea acestui instrument.