Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportul județean de pasageri riscă să intre în blocaj după 1 ianuarie 2022

Transportul judeţean de pasageri – gestionat conform legii 92/2007 de către Consiliile Județene – va intra, începând cu 31.12.2021, într-o etapă unică în istoria modernă a României și, anume, în colaps, din cauza unei legislații ce nu ține cont de realitățile curente economice și sociale ce afectează transportul rutier și, în plus, încalcă regulamentul european în materie de servicii publice de transport, se arată într-un comunicat de presă a Federației Operatorilor Români de Transport (FORT).

„La această situație s-a ajuns în principal din cauza lipsei de intervenție, clarificări, luări de poziție a Ministerului Dezvoltării, pe fondul legislației dificile și pline de capcane, în raport cu care ne-am manifestat ca și organizație patronală, în nenumărate rânduri alături de un număr semnificativ de Consilii Județene”, a declarat Augustin Hagiu, preşedinte FORT.

Consiliile Județene care s-au încumetat să pună în aplicare prevederile legislative prost gândite se află acum în imposibilitatea de a respecta termenele impuse, riscând totodată să încalce grav legislația privind achizitiile publice, dar și Regulamentul CE 1370/2007 privind serviciile publice de transport. „Ne mai despart numai 3 săptămâni de momentul în care intră în vigoare prevederile OUG 70/2020, care menționează la  art. 66 (1) faptul că programele de transport județene își pierd valabilitatea începând cu data de 31.12.2021. Coroborat cu faptul că procedurile privind atribuirea de noi contracte nu vor fi finalizate până la această dată, rezultă în mod cert că transportul regulat de pasageri intră într-un blocaj fără precedent chiar de Revelion”.

În lipsa unei intervenții urgente a Guvernului/Ministerului Dezvoltării, 2022 debutează fără servicii de transport regulat de pasageri în trafic județean, deplasarea pasagerilor în interiorul județelor țării devenind astfel imposibilă.

Articole similare

Ad