SLS Cargo își va extinde serviciile de transport intermodal și va opera un nou terminal în București începând din 2023, potrivit anunțului făcut de Mihai Stoica, Managing Director al companiei în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc recent.
Pentru 2021, SLS Cargo, companie fondată de Mihai Stoica și preluată în 2019 de către FAN Courier, va înregistra un plus de 12% al cifrei de afaceri, în creștere de la 14,63 milioane de euro. În 2022, compania de expediții și logistică își va dezvolta portofoliul de servicii, inclusiv pe transport feroviar, acolo unde operează deja un terminal la Buftea.
„Din 2022 vom începe să lucrăm pentru implementarea unui alt terminal, în care vom începe să operăm din 2023“, a declarat Mihai Stoica.
În opinia sa, sectorul de transport pe cale ferată se dezvoltă foarte tare în Europa, inclusiv în România, acolo unde tendința tuturor operatorilor este de a opri trenuri în București, însă infrastructura, din păcate, încă nu este corelată cu volumul de marfă, numărul de terminal fiind insuficient.
„Anul următor sunt anunțate lucrări de infrastructură la intrarea în țară, se va lucra foarte mult în Curtici, în Oradea. Dacă totul va merge bine, ar trebui ca în câțiva ani de zile să se resimtă și impactul lucrărilor în creșterea traficului. Punctual, în ceea ce privește SLS Cargo, vom lucra pentru clienții noștri care aduc marfă din Bulgaria și din restul Europei în funcție de capacitatea pe care o vom avea, pentru că suntem extrem de aglomerați, nu mai avem spațiu suplimentar”, a mai explicat Managing Director-ul SLS Cargo.